Există motive suficiente prin care se poate explica creşterea evidentă a numărului de divorţuri înregistrate în anul 2013 între cuplurile legalizate oficial din ţara noastră. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, peste 35.000 de români au divorţat anul trecut, mai mulţi decât în 2012, când au fost pronunţate în jur de 31.000 de asemenea hotărâri. În acest sens este semnificativ că în conformitate cu statisticile date publicităţii de acelaşi institut, “dragostea” din familiile românilor durează, în medie, între cinci şi nouă ani, cele mai multe divorţuri – aproape 8.000 – survenind după acest interval. De asemenea, cele mai invocate motive sunt infidelitatea, alcoolismul unuia dintre soţi sau a ambilor şi violenţa unuia sau a ambilor. Sărăcia ocupă, şi ea, un loc de top.
Divorţurilor amiabile li s-a făcut o intensă “reclamă” în ultimii ani, în care s-a întărit concluzia că ajungerea în instanţă nu este singura şi cea mai eficientă soluţie, chiar şi atunci când la mijloc sunt copiii şi o avere la care niciunul din cei doi nu vrea să renunţe. Românii aleg în continuare în număr exagerat de mare varianta de a se judeca.
Mulţi o fac, desigur, din răzbunare, dar şi în speranţa că prin lungirea procesului îşi vor recâştiga partenerul! De asemenea, încrâncenarea are legătură şi cu relaţii extraconjugale sau cu presiunea familiei. Şi, din păcate, sunt puţine cazurile divorţurilor la nervi, relativ de scurtă durată, cărora li se pune de obicei capăt prin cunoscuta metodă a împăcării clasice.
Ca altă variantă, fără nicio legătură cu cea romantică preferabilă, cei care au stabilit de comun acord modul în care îşi împart agoniseala, atâta câtă o au, dar şi aspectele legate de copii – custodie, pensie, orar de vizite – pot pune capăt căsniciei la notar sau la starea civilă. Costurile sunt între 600 şi 1.000 de lei. Cuplurile au avantajul confidenţialităţii neapărând pe portalul instanţelor. Totodată, divorţul se pronunţă în aproximativ 30 de zile, fără să mai fie necesară o hotărâre judecătorească.
Cei hotărâţi ferm să divorţeze, au mai nou varianta desfacerii căsătoriei la mediator, unde preţurile sunt mai mici decât cele ale unui proces, iar abordarea este din toate punctele de vedere mai elegantă, dat fiind că, în multe cazuri, poate fi suficientă o şedinţă de câteva ore.
Rândurile de mai sus nu se doresc nici pe departe o pledoarie în favoarea divorţurilor, în creştere numerică în 2013 nu numai în rândul vedetelor, ci şi în cel al românilor de rând, stimulaţi fără îndoială de “modelele” excesiv mediatizate. Avem însă convingerea că medierea reduce intensitatea conflictului conjugal, cu avantajul posibil al păstrării relaţiilor de familie. Părinţii sunt cei care au controlul soluţiei la care se ajunge în asemene cazuri iar copiii, la rândul lor, sunt mai puţin traumatizaţi în nevinovăţia lor.
Totuşi, explozia divorţurilor în România rămâne o realitate care s-ar cuveni analizată pornind de la cauze, cu convingerea fermă că multe dintre ele sunt consecinţe ale neajunsurilor de natură socială, încă persistente şi apăsătoare şi motive de neînţelegeri conjugale.
Voicu D. Rusu