Oţelul Galaţi e foarte aproape să parafeze achiziţia unui goalkeeperslovac ce are în palmares două titluri de campion al ţării sale şi astfel să rezolve problema acestui post devenit deficitar după despărţirea de bosniacul Grahovac din vară trecută, evidenţiată de cele 35 de goluri încasate în primele 19 etape ale Ligii I.
Surse din cadrul clubului au confirmat pentru www.prosport.ro că s-a ajuns la un acord verbal cu portarul Martin Dubravka, de la MSK Zilina. Slovacul, în vârstă de 24 de ani, a intrat în ultimele şase luni de contract cu Zilina şi pentru că nu şi-a prelungit angajamentul a fost doar rezervă la ultimele trei partide ale actualului său club. Zilina trece prin momente dificile în Slovacia, fosta campioană (ultima oară în sezonul 2011-2012) ajungând pe locul zece din 12 echipe.
A apărat în 2010-2011 în Ligă
Dubravka are în CV o convocare la reprezentativa Slovaciei, chiar într-un meci de la recentele preliminarii pentru Campionatul Mondial, când a prins lotul pentru o partidă a selecţionatei ţării sale contra Letoniei. Portarul dorit de Oţelul a crescut la Zilina şi a jucat până acum în cariera sa doar la MSK, din 2008 până în prezent. În trecut a fost convocat la reprezentativele de juniori Under 19 şi tineret ale Slovaciei. A câştigat de două ori titlul de campion cu echipa sa, MSK Zilina, în 2009-2010 şi în 2011-2012, plus o Cupă a Slovaciei în 2011-2012. De asemenea, Dubravka, un portar ce are o înălţime de 1,94 m, are şi 22 de partide în cupele europene, printre care şi şase partide în grupele Ligii Campionilor. În 2010-2011, Zilina a încheiat pe ultimul loc în grupă, după Chelsea, Marseille şi Spartak Moscova.
Altfel, Oţelul se va reuni luni, 13 ianuarie, de la ora 10.00, la stadionul „Oţelul”. Gălăţenii vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată în Spania, la Marbella, între 23 ianuarie şi 13 februarie. Primul meci din Liga I este programat pe 22 februarie, atunci când Oţelul va juca pe teren propriu cu Pandurii Tg. Jiu.