More



    Subvenții pentru cei care încadrează șomeri

    Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj administratorii societăţilor comerciale care încadrează în muncă diferite categorii de şomeri vor putea obţine lunar, timp de 12 luni, subvenţii cuprinse între 500 şi 750 de lei pentru fiecare persoană angajată. Aceste ajutoare financiare se acordă numai la cerere celor care angajează tineri absolvenţi, şomeri cu vârsta de peste 45 de ani, şomeri care au mai puţin de 5 ani până la vârsta pensionării şi persoane cu handicap.

    Conform legislaţiei în vigoare, sumele care se pot primi lunar de angajatori pentru categoriile de persoane menţionate sunt de 750 lei/lună pentru absolvenţii cu studii superioare, 600 lei/lună pentru absolvenţii cu studii liceale sau postliceale şi 500 lei/lunar pentru persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, persoane cu handicap şi persoane care au mai puţin de 5 ani până la vârsta pensionării.
    De menționat faptul că aceste subvenţii se acordă la cerere, timp de un an, condiţia principală fiind menţinerea raporturilor de muncă pe o perioadă de 18 luni. În situaţia în care angajatorul nu reuşeşte să întreţină raporturile de muncă 18 luni este obligat să returneze suma încasată, cu dobânda aferentă la cursul BNR. În cursul anului trecut, bugetul alocat pentru aceste subvenţii a fost de 3.790.000 de lei buget, el fiind epuizat încă din luna mai.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE