La începutul lunii februarie, arbitrii centrali şi asistenţii din Liga I vor susţine testarea obişnuită înainte de reluarea campionatului. Numai că, începând cu acest an, testele se vor schimba. În premieră în România, arbitrii centrali vor susţine testul Yo-Yo, iar asistenţii testul ARIET.
Această testare va fi considerată o verificare în vederea implementării noilor tendinte UEFA în ceea ce priveşte pregătirea fizică a arbitrilor şi arbitrilor asistenţi din România. Cele două teste au fost introduse la UEFA de şeful arbitrilor, Pierluigi Collina.
Ce este testul Yo-Yo?
Testul Yo-Yo verifică rezistenţa în regim de viteză a arbitrilor de centru şi constă în realizarea de curse de 20 de metri, dus-întors, în zece secunde, cu zece secunde pauză. Această cursă se repetă de 45 de ori! Testul Yo-Yo trebuie dat exclusiv pe iarbă sau teren sintetic pentru că el solicită la maximum articulaţiile.
Ce este testul ARIET?
Una dintre particularităţile de performanţă fizică ale arbitrului asistent este de a efectua exerciţii intermitente de mare intensitate, pentru perioade prelungite de timp. De fapt, arbitrul asistent, în timpul meciului, aleargă 10-30% din distanţa totală (7-8 kilometri) cu mişcări laterale, în scopul de a funcţiona în mod eficient, în sarcina sa de monitorizare atentă a jocului. L’Assistant Referee Intermittent Endurance Test (ARIET) este o oportunitate de a estima capacitatea unui arbitru asistent de a face faţă cu succes la un joc de intensitate ridicată.
Testul constă în efectuarea unui număr cât mai mare de ture alternative, dus-întors, în faţă şi în lateral, între două linii plasate la o distanţă de 20 de metri (pentru alergarea în faţă, de la punctul A la B, foto sus), respectiv de 12,5 metri (pentru cursa în lateral, de la punctul A la C, foto sus). Totul se produce într-un ritm progresiv impus de un sunet (beep acustic) înregistrat pe un CD şi distribuit prin intermediul unor căşti. După fiecare tură de 40 de metri (20m+20m dus-întors pe alergarea cu faţa) şi de 25 de metri (12,5m+12,5m dus-întors pe alergarea în lateral), arbitrul asistent are cinci secunde de pauză, pe care le foloseşte în still jogging pe o distanţă de 5 metri (2,5 metri la dus şi 2,5 metri la întors). Mai apoi, arbitrul asistent trebuie să fie pregătit pentru următorul semnal de start. Distanţa minimă pentru a fi eligibil în cadrul testului ARIET este de câte 1.200 de metri atât la alergarea normală, cât şi la cea laterală.