În biroul prefectului Eugeniu Avram, Comisia Anti-Violenţă în Sport s-a reunit ieri în prima şedinţă din acest an. Au fost prezenţi, pe lângă prefect şi reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Ramona Antonescu, Aniko Gunter sau Eugen Chiorean, directorul cancelariei, oameni de sport şi totodată membrii comisiei mai sus menţionate. Aici îi amintim pe Valeriu Neagu – CSM Satu Mare, Marcel Tarţa – CS Satu Mare, Dumitru Petru – ISJ Satu Mare, Virgil Dragoş – DJST, Daniel Chiorean – A.J. de Lupte, consilierul judeţean chestor Vasile Ciocan şi Gheorghe Ardelean, fost antrenor de lupte, care a venit cu un proiect de continuare a Marii Selecţii. Acesta a prezentat planul pentru acest an, dar şi ajutorul instituţiilor abilitate de a promova sportul în şcoli, dar şi după încheierea cursurilor. Prefectul Avram a salutat această iniţiativă, însă, după cum a completat acesta, trebuie văzută finalitatea. Inspectorul Petru Dumitru a ţinut să precizeze importanţa sportului în şcoli, pentru că tinerii de azi nu au tragere de inimă spre acest domeniu.
Valeriu Neagu a vorbit despre importanţa înotului în dezvoltarea copiilor. CSM ar dori ca bazinul de la Select să poată intra în atribuţiile clubului, pentru a-l putea folosi.
Consilierul Vasile Ciocan a dorit să fie prezent pentru a afla ce doleanţe au oamenii de sport din judeţ, pentru a-şi face o idee despre cum ar putea să pună umărul la ridicarea nivelului din sportul judeţean. A vorbit şi despre înfiinţarea unui club de schi, mai ales că pârtia de la Luna Şes este în plin lucru.