Serviciul Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor din judeţul Satu Mare (S.P.A.S.I.M.D.), care administrează depozitul ecologic de deşeuri de la Doba, a avut anul trecut încasări de 3,5 milioane lei cu TVA. Mai mult, încă din 2010, de când s-a înfiinţat, serviciul se descurcă din veniturile proprii, din care a asigurat, pe lângă cheltuielile de exploatare şi de personal, şi finanţarea unor investiţii importante. Şi asta în condiţiile în care nivelul preţurilor practicate de S.P.A.S.I.M.D. sunt mai mici cu 30-40% decât la depozitele ecologice private din România. Informaţiile au fost făcute publice ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către directorul S.P.A.S.I.M.D. Satu Mare, Claudiu Ardelean.
Obiective îndeplinite
Managerul Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din Județul Satu Mare, Claudiu Ardelean, a prezentat ieri bilanţul serviciului pe anul trecut. Astfel, S.P.A.S.I.M.D. a asigurat continuitatea în preluarea și eliminarea deșeurilor menajere de la toți operatorii de salubrizare din județul Satu Mare, funcționarea instituției publice fiind asigurată prin finanțare integrală obținută din încasări ca urmare a serviciilor prestate. De asemenea, anul trecut a fost preluată cantitatea totală de 76.192,75 tone deșeuri nepericuloase, în timp ce pe anul 2012 s-au preluat cantitatea totală de 98.839,99 tone deșeuri nepericuloase.
Printre obiectivele de investiții majore propuse și aprobate de Consiliul Judeţean Satu Mare, care au fost realizate integral, se numără lucrările la “Conducta de refulare Depozit-Sătmărel”, având o lungime de peste 4 km, necesare pentru optimizarea epurării levigatului, achiziţionarea din venituri proprii a unui excavator pe șenile, un autocamion Dumper, o cupă îngustă pentru excavator, au fost realizate studiile de fezabilitate privind sistemul de captare a gazului de pe celula nr.1 şi închiderea acesteia. De asemenea, a fost încheiat contractul de achiziție a unui sistem integrat de benzi la stația de sortare pentru optimizarea sortării, investiție care se va finaliza în cursul lunii februarie a acestui an.
Obiective pe anul 2014
Printre obiectivele pentru acest an se numără menținerea finanțării serviciului din venituri proprii, achiziţionarea de aparatură suplimentară la laboratorul de analize fizico-chimice, în vederea autorizării acestuia, proiectarea sistemului de colectare a gazului și execuția puțurilor de gaz, diminuarea cantităților de deșeuri nepericuloase eliminate prin depozitare, respectiv preluarea tuturor cantităților de deșeuri nepericuloase din județul Satu Mare, estimate la aproximativ 70.000 de tone.
Cele mai mici tarife din ţară
Conform celor declarate de managerul Serviciului Public de Administrare a Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din Județul Satu Mare, Claudiu Ardelean, în judeţul Satu Mare sunt practicate cele mai mici tarife din România. “Suntem singurul judeţ din ţară care a optat pentru menţinerea în sfera publică a acestui serviciu de administrare a depozitului ecologic. În rest, toţi operatorii sunt privaţi. Iar acest lucru se vede în preţurile practicate. De exemplu, la Satu Mare preţurile sunt cu 30 – 40% mai mici decât în Bihor. Mai mult, la noi nu s-au mai majorat rifele încă din 2011. Poate nici în acest an nu se vor mai majora, dar asta depinde de rata inflaţiei. Consiliul Judeţean încurajează colectarea selectivă, de aceea nu se percepe niciun leu pentru depozitarea fracţiilor uscate şi a celor umede în mod separat, respectiv pentru deşeurile vegetale. În schimb, pentru deşeurile menajere se percepe o taxă de 46,64 lei/tonă, iar pentru deşeurile industriale se percepe 9,8 lei/tonă”, a arătat Claudiu Ardelean.
Ciprian Bâtea