După ce săptămâna trecută sedativele administrate lui Michael Schumacher au fost diminuate pentru a permite începerea unui proces de trezire, un medic german a făcut un nou anunţ legat de starea de sănătate a sportivului.
Dr. Heinzpeter Moecke, şeful departamentului Medicină de Urgenţă al spitalului din Hamburg, a afirmată că scoaterea din comă a fostului campion mondial al Formulei 1 ar putea avea riscuri, scrie ziare.com.
„Din nefericire, există un risc care nu a putut fi observat atunci când pacientul era în comă artificială, acela că Schumacher să se afle într-o stare vegetativă persistentă”, a explicat acesta.
Starea vegetativă persistentă înseamnă lipsa activităţii mentale conştiente din cauza unor leziuni a emisferelor cerebrale. Cu toate acestea, pacientul îşi poate păstra reflexele, precum şi ciclul normal al stărilor de veghe şi de somn.
La o lună de la gravul accident suferit de Schumacher la schi, în staţiunea franceză Meribel, fostul pilot se află în continuare la terapie intensivă în spitalul din Grenoble.
Michael Schumacher, 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea sa într-un spital din Grenoble.