Edina Dragoş, nimeni alta decât sora lui Vivien Dragoş, a declanşat un scandal de proporţii susţinând că miercuri seara a fost bătută de un poliţist în incinta Centrului Maternal “Lorena” de faţă cu şefa centrului. Afirmaţiile ei sunt susţinute şi de alte colege de-ale ei din centru care au afirmat că din biroul unde ar fi avut loc agresiunea s-au auzit zgomote care indicau un posibil act de violenţă. Şefa centrului, Mihaela Şuteu, infirmă cele spuse de Edina şi de colegele sale şi spune că în acel birou nu s-a petrecut nicio agresiune. Pe de altă parte, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, Eugenia Ardelean, spune că şefa centrului a greşit când a lăsat poliţia să intre şi că a făcut mai multe referate prin care atrăgea atenţia că şefa centrului nu reuşeşte să gestioneze instituţia, însă până acum nu s-a luat nicio măsură.
Acuzaţii susţinute de martori
Edina Dragoş susţine că miercuri seara ar fi fost bătută de un poliţist într-un birou din Centrul Maternal “Lorena”, unde este beneficiar, de faţă cu şefa centrului. Scandalul ar fi pornit de la faptul că nu s-ar fi întors la timp în centru, iar şefa instituţiei ar fi adus-o cu ajutorul unui echipaj de poliţie. “Când am ajuns în centru, am fost băgată în birou şi am fost lovită de poliţist cu mâna şi cu un liniar, iar şefa centrului, care era de faţă, nu a făcut nimic să mă apere”, ne-a declarat supărată Edina.
Afirmaţiile Edinei sunt susţinute de două-trei colege de ale ei, beneficiare ale aceluiaşi centru, care afirmă că şefa centrului a închis uşa biroului, iar din interior se auzeau sunete care indicau un posibil act de violenţă şi strigătele Edinei, însă acestea nu au văzut cele petrecute în birou. Atât martorele cât şi Edina susţin că mai apoi au fost ameninţate de poliţist că în cazul în care se află despre acest lucru, o vor păţi-o şi mai rău.
Edina şi colegele sale s-au dus ieri dimineaţă în audienţă la directorul DGASPC, Octavian Apan, dar acesta nu ar fi dorit să vorbească cu ele.
Şefa centrului infirmă acuzaţiile
Şefa centrului, Mihaela Şuteu, infirmă cele spuse de Edina şi colegele sale spunând că nu s-a întâmplat niciun act de agresiune. Din spusele acesteia, Edina ar fi ieşit din centru în jurul orei 10.00, şi până la ora 19.30 nu s-ar mai fi întors. Atunci s-a deplasat la locuinţa unde înainte locuia cu mama sa de pe strada Toamnei, unde a şi găsit-o de altfel alături de cei doi copii ai ei şi de concubinul mamei sale, mama fiind plecată în Germania. Pentru că nu a reuşit să o convingă singură să se întoarcă la centru, Mihaela Şuteu a solicitat ajutorul unui echipaj de poliţie, afirmând că l-a sunat pe telefonul mobil pe poliţistul cu care colaborează şi nu la 112. Un echipaj format dintr-un poliţist şi o poliţistă a ajuns la locuinţa Edinei, de unde au luat-o şi au dus-o spre centru alături de cei doi copii ai săi.
În cele din urmă, Edina a ajuns la Centrul Maternal “Lorena” alături de echipajul poliţiei, Mihaela Şuteu susţinând că au intrat în biroul descris de Edina şi colegele sale, dar că nu s-a întâmplat niciun act de agresiune. Pentru a da veridicitate spuselor sale, şefa centrului a prezentat şi un proces verbal întocmit de una dintre angajate unde se afirmă că Edina s-ar fi zgâriat pe faţă şi pe piept tocmai pentru a lăsa impresia că a fost bătută.
Şefa a greşit
Directorul adjunct al DGASPC Satu Mare, Eugenia Ardelean, a afirmat că Mihaela Şuteu a greşit în momentul în care a permis poliţiştilor să intre în centru. “Poliţiştii trebuiau să o aducă pe Edina până la poarta centrului de unde trebuia să fie preluată de angajaţii instituţiei. În niciun caz nu trebuia să li se permită poliţiştilor să intre”, a afirmat Eugenia Ardelean.
Aceasta a mai afirmat că şefa centrului nu poate gestiona situaţia de acolo, de acest lucru plângându-se şi câteva angajate, şi că în ultimele şase luni a făcut mai multe referate prin care s-a arătat acest lucru, dar nu s-a luat nicio măsură. “Până acum şase luni nu s-au întâmplat scandaluri acolo. În ultimele şase luni, poliţia a fost acolo aproape în fiecare lună. Şi în luna decembrie a fost un mare scandal. Eu am atras atenţia asupra acestui fapt, dar până acum nu s-a luat nicio măsură”, a mai spus oficialul DGASPC.
Directorul adjunct al DGASPC nu a putut să spună ce măsuri se vor lua în continuare, dar a afirmat că în cazul în care poliţia va demara o ancheta va colabora şi instituţia pe care o reprezintă.
Florin Dura