More



    Șoferi prinsi la volan fără permis

    Numai în luna ianuarie, polițiștii sălăjeni au identifat 11 persoane care nu aveau permise de conducere

    Poliţiştii sălăjeni au surprins, numai în luna ianuarie a acestui an, 11 persoane care au condus autovehicule fără a deţine permis de conducere sau aveau permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.
    Ultimul caz a fost înregistrat în 11 februarie, când poliţiştii Postului de Poliţie Someş Odorhei, au identificat în trafic un tânăr de 25 ani, din localitate, conducând autoturismul fără a deţine permis de conducere. Cel în cauză este cercetat acum pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

    Numai în cursul lunii ianuarie, poliţiştii sălăjeni au depistat în trafic 11 persoane conducând autovehiculele fără a deţine permis de conducere sau conducând cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul.

    Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sălaj, aduce la cunoştinţa sălăjenilor următoarele aspecte: conducerea pe drumurile pulice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede oligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat, sau căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE