More



    Iosif Vigu, membru de onoare al FRF

    În cadrul Adunării Generale a FRF, pe lângă alegerea ca preşedinte de onoare a lui Mircea Sandu, s-a mai votat ca o serie de personalităţi din fotbalul românesc să primească titlul de membru de onoare al Federaţiei. Printre aceştia se află şi fostul mare jucător şi antrenor sătmărean Iosif Vigu. Acesta se află într-o companie selectă alături de Mircea Lucescu, Rică Răducanu, Cornel Dinu, Ion Pîrcălab, Lajos Sătmăreanu, Vasile Zavoda, Dumitru Dragomir, Emeric Dembrosvschi, Florin Halagian, Nicolae Lupescu, Ioan Igna şi Florea Ispir. S-a decis de asemenea ca toţi membrii de onoare să aibă parte şi de o rentă viageră din partea Federaţiei, sumele fiind cuprinse între 600 şi 1200 de lei. Iosif Vigu (67 de ani) are 404 meciuri jucate în prima divizie pentru Steaua şi ASA Tg. Mureş şi 24 de selecţii în echipa naţională, în perioada 1970-1979. A antrenat în mai multe rânduri Olimpia Satu Mare şi a contribuit la lansarea fotbaliştilor Csik, Ritli, Prodan sau Gerstermajer. Acum e observator de joc în Liga a II-a. Referitor la beneficiile pe care le va avea Sandu ca preşedinte de onoare sunt următoarele: 75.000 de euro rentă anuală, un etaj al unei clădiri şi intervenţii chirurgicale plătite de Federaţie.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE