Pentru Olimpia urmează o săptămână de foc cu trei partide importante în bătălia pentru play-off.
Vineri, 21 martie, ora 16, elevii lui Csik şi Bolba vor întîlni acasă pe FC Olt.
Miercuri se vor deplasa la Oradea pentru meciul cu FC Bihor.
Sâmbătă, 29 martie, la Satu Mare va veni actualul lider al seriei Vest, CSM Râmnicu Vâlcea.
„E o săptămână decisivă cred pentru intrarea în play-off. Sincer mi-aş dori să obţinem cel puţin şapte puncte din aceste meciuri”, a spus atacantul Alexandru Boştină, invitat luni seara la emisiunea Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.
Acesta a fost completat de colegul său din atacul galben-albaştrilor, Vlad Bujor:„ Lupta e foarte strânsă şi fiecare punct contează . Mai sunt cinci etape din retur şi s-a văzut că şi până acum dacă legăm două victorii ajungem uşor în play-off, la fel cum o înfrîngere ne poate coborî sub locul şase. Am început foarte bine şi trebuie să rămânem foarte concentraţi căci avem o şansă mare de care trebuie să profităm”.
Venit în această iarnă la Olimpia de la Timişoara, Alexandru Boştină a reuşit să înscrie deja două goluri în acest miniretur , unul chiar în victoria de la Motru de sâmbătă, scor 2-1.
„Am dominat clar meciul de la Motru şi în prima repriză puteam să ne desprindem decisiv. A venit superexecuţia lor de 1-2 care a făcut finalul mai încins dar, până la urmă, e importantă victoria noastră”, a mai spus Boştină.
Vlad Bujor s-a arătat oarecum surprins de victoria celor de la FC Olt în faţa mureşenilor de la ASA. „ Acest rezultat ne face să fim şi mai concentraţi. Suntem siguri că cei de la FC Olt se vor agăţa de orice şansă la Satu Mare . Suntem în luptă directă cu ei şi asta face ca meciul să fie şi mai interesant. Aşteptăm suporterii să vină alături de noi în număr mare şi la acest meci” a mai adăugat Vlad Bujor care recunoaşte că după venirea lui Boştină se simte mai în largul său în faţa porţii adverse.
Înaintea duelului de vineri, Olimpia ocupă locul cinci în serie cu 25 de puncte, în vreme ce FC Olt e pe şapte cu 24 de puncte. În tur la Slatina rezultatul a fost egal, 0-0!
Florin Mureşan