Secretarii de primării care nu-şi respectă atribuţiunile vor fi sancţionaţi



fond

Secretarilor de primării din judeţ li s-a cerut mai multă responsabilitate în ceea ce priveşte procesul de restituire a terenurilor, iar cei care nu-şi îndeplinesc îndatoririle de serviciu vor fi sancţionaţi. Atenţionarea a fost făcută ieri de prefectul Eugeniu Avram în cadrul şedinţei Comisiei Judeţene de Fond Funciar de la nivelul Instituţiei Prefectului Satu Mare care s-a reunit pentru a valida sau invalida, după caz, dosarele înaintate de către Comisiile Locale de Fond Funciar. La şedinţă, care a fost condusă de prefectul Eugeniu Avram şi şeful Serviciului Juridic din cadrul Instituţiei Prefectului, Cosmin Dorle, au mai participat subprefectul Altfatter Tamas, directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitatate Imobiliară (OCPI) Satu Mare, Monica Prodan-Ardelean, directorii unor instituţii deconcentrate, specialişti din Instituţia Prefectului, primari din judeţ şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora s-au aflat dosarele aprobate ieri.

Cu acest prilej, prefectul Eugeniu Avram le-a cerut secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale responsabilitate, astfel încât procesul de restituire să se desfăşoare conform graficului, fără întârzieri sau blocaje. Mai mulţi secretari de primării au fost atenţionaţi verbal pentru că au transmis dosare de validare incomplete, blocând practic procesul de restituire. De asemenea, Cosmin Dorle a menţionat că următorul pas va fi sancţionarea secretarilor care nu-şi respectă atribuţiile. Comisia Judeţeană de Fond Funciar de la nivelul Instituţiei Prefectului Satu Mare se va reuni în fiecare zi de luni pentru a aproba dosarele de restituire a terenurilor revendicate de cetăţeni.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts