More


    Program schimbat pentru Olimpia

    - Advertisement -

    oli

    Cu doar două zile înaintea primei etape din play–off-ul și play-out-ul Ligilor a 2-a și a 3-a, FRF a postat pe site-ul oficial un nou program competițional, altul decât cel anunțat inițial și care respecta tabela Berger.

    Dacă prima etapă a rămas neschimbată, din runda a doua totul e modificat. Astfel, Olimpia în loc să joace acasă cu Mioveni pe 26 aprilie va merge la Motru și, în loc să încheie sezonul acasă pe 7 iunie cu Minerul, va face o deplasare la Pitești pentru jocul cu CS Mioveni. Clasica tabelă Berger de 6 era arhicunoscută, în schimb noul program făcut de FRF e inventat şi cluburile care se pot considera dezavantajate pot acuza favoruri pentru celelalte formaţii. Au apărut o serie de contestaţii iar comunicatul de ieri al conducerii SC Bacău prin care cere Federaţiei să li se facă dreptate şi să li se permită să-şi depună dosarul de licenţiere pentru Liga I, având în vedere că au prins în ultima etapă un loc de play-off (turneu în care se decid echipele care promovează) şi termenul de depunere expirase deja pune capac unui sistem falimentar gândit la Casa Fotbalului. Băcăuanii sunt acum nevoiţi să facă figuraţie în următoarele 10 etape, deoarece, chiar dacă s-ar califica pe unul dintre primele două locuri, nu ar putea promova. Figuraţie pe care o vor face şi Unirea Slobozia, ACS Berceni şi FC Olt, echipe calificate la play-off, însă fără nicio şansă să acceadă în Liga I pentru că nu au licenţă. Nici măcar nu au încercat să o obţină. Indiferent de ce transmit oficialii acestor echipe, ei ar putea fi acuzaţi oricând că nu-şi respectă propriul interes şi că pot face jocurile altora. Comitetul Executiv al FRF s-a întrunit ieri, însă după patru ore de discuţii nu a fost luată nici o decizie concretă. Deşi pe ordinea de zi au fost subiecte importante, cum ar fi schimbarea datei Supercupei Europei, arbitrajul sau problema cluburilor CSU Craiova şi FC Universitatea Craiova, în final nu a fost decis nimic.

    Iată programul în seria Vest
    Etapa 1-18.04
    FC Olimpia – Universitatea Craiova
    CS Mioveni – CS Minerul Motru
    FC Bihor – FC UTA Arad
    Etapa a 2-a – 26.04
    Universitatea Craiova – FC Bihor
    UTA Arad – CS Mioveni
    Minerul Motru – FC Olimpia
    Etapa a 3-a – 03.05
    FC Olimpia – FC UTA Arad
    CS Mioveni – FC Bihor
    Universitatea Craiova – Minerul Motru
    Etapa a 4-a – 07.05
    FC Bihor – FC Olimpia
    UTA Arad – Minerul Motru
    CS Mioveni – Universitatea Craiova
    Etapa a 5-a – 10.05
    FC Olimpia – CS Mioveni
    Universitatea Craiova – FC UTA Arad
    Minerul Motru – FC Bihor
    Etapa a 6-a – 17.05
    Universitatea Craiova – FC Olimpia
    Minerul Motru – CS Mioveni
    UTA Arad – FC Bihor
    Etapa a 7-a – 24.05
    FC Bihor – Universitatea Craiova
    CS Mioveni – FC UTA Arad
    FC Olimpia – Minerul Motru
    Etapa a 8-a – 28.05
    FC UTA Arad – FC Olimpia
    FC Bihor – CS Mioveni
    Minerul Motru – Universitatea Craiova
    Etapa a 9-a – 31.05
    FC Olimpia – FC Bihor
    Minerul Motru – FC UTA Arad
    Universitatea Craiova – CS Mioveni
    Etapa a 10-a – 07.06
    CS Mioveni – FC Olimpia
    FC UTA Arad – Universitatea Craiova
    Minerul Motru- FC Bihor



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img