More

    Spectacol în ring la Carei

    Eveniment important petrecut sâmbătă la sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu din Carei. După 25 de ani, Careiul a găzduit o gală de box, Campionatul Judeţean. La start s-au aliniat 24 de pugilişti de la cele patru cluburi: CS Voinţa, Sab-Gomez Carei, CS Unio şi AS Olimpia Căuaş. Organizatorii, Asociaţia Judeţeană de Box, reprezentată de preşedintele Ioan Gavriş şi secretarul general Florin Mulcuţan, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, reprezentată la competiţie de consilierul Alexandru Simon şi cluburile participante au făcut tot posibilul ca această gală să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

    box

    Pe un ring cochet, pus la dispoziţie de preşedintele de la CS Voinţa, Ioan Ghere, cei aproximativ 200 de spectatori au putut viziona 12 meciuri interesante, la toate categoriile de vârstă şi greutate, fete şi băieţi. Invitaţi de onoare au fost Waldemar Cucereanu, fost medaliat la Mondiale şi Europene, dar şi arbitrul internaţional AIBA Viorel Plosca. Acesta i-a înmânat din partea Federaţiei Române de Box un mic cadou secretarului Florin Mulcuţan, pentru organizarea şi promovarea acestui eveniment. Cel mai frumos meci a fost cel dintre Adrian Lazor de la CS Voinţa şi Cherecheş Ştefan de la Olimpia Căuaş, duel care a oferit un spectacol frumos, lumea prezentă aplaudând în picioare evoluţia celor doi. După încheierea meciurilor din ring, s-au întocmit clasamentele, iar fiecare participant a fost recompensat cu diplome, medalii şi tricouri. Iată lista pugiliştilor care au intrat în ring:
    CS Voinţa: Adrian Cionca (70 kg), Rafael Haraseniuc (91 kg) – juniori, Adrian Konţ (49 kg), Cosmin Bodan (60 kg), Valentin Crişan (69 kg), Ionuţ Fuşlea (91 kg) – tineret, Adrian Lazor (64 kg), Ionuţ Horvath (81 kg), Răzvan Zahari şi Adonias Cosma la +91 – seniori – antrenor Liviu Gheţe.

    Olimpia Căuaş: Maldini Mare (50 kg), Jason Popa (57 kg), James Popa (60 kg), Ionuţ Toma şi Dan George la 60 kg, Andrei Mărcuş (70 kg) – juniori, Ciprian Meszaros (57 kg), Raul Şerban (69 kg), Ştefan Cherecheş (75 kg) – tineret, Rebeka Bokor (48 kg), Erika Buttyan (60 kg) – antrenor Iosif Sandor.

    Sab-Gomez: Krisztina Schuler (48 kg), Alexandra Vinkler (60 kg), Tobias Kroajczer (43 kg), Cristian Doiciar (40 kg) – cadeţi, Vlad Corodan (54 kg) – juniori – antrenor Gheorghe Sabău.
    CS Unio: Mihai Hritz (81 kg).

    La final, antrenorii şi organizatorii au ţinut să laude această iniţiativă şi să mulţumească tuturor celor care s-au implicat şi au făcut posibilă această reuşită. Aici îi amintim pe Ioan Ghere, DJST, AJB dar şi pe Adrian Micovschi, directorul liceului Maniu.

    Daniel Chiorean

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE