More

    Astra a cucerit primul trofeu din istorie

    Singurul moment important al primei reprize le-a aparţinut giurgiuvenilor, la un corner care i-a surprins pe stelişti, executat de Budescu şi continuat de Yoda. În minutul 53, Lucian Sânmărtean a văzut cartonaș roşu direct pentru un tackling ce a lăsat urme adânci pe tibia lui Budescu. Francezul Yoda s-a distrat cu defensiva roş-albaştrilor, dar Tătăruşanu şi-a salvat echipa. Portarul Stelei a fost la post şi la faza următoare, în faţa lui Budescu. Cu un sfert de oră înainte de final, a fost nevoie de o nouă paradă a lui Tătăruşanu, la şutul lui Alibec. Trasorul lui Keşeru l-a lăsat fără replică pe Silviu Lung, dar a ocolit poarta, iar scorul a rămas 0-0 după 90 de minute.

    În prelungiri, Keşeru a fost periculos, însă replica a venit imediat din partea lui Cristescu. În minutul 97, a fost restabilită egalitatea numerică după ce Alibec a văzut şi el cartonaşul roşu în urma unui contact cu Varela.

    Piovaccari s-a aflat în faţa golului dar Lung a fost iar la post. La loviturile de departajare, au ratat pe rând Varela, Cristescu şi Pintilii. Yazalde a marcat golul decisiv care a adus Cupa la Giurgiu.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE