Halep, la 21 de puncte de locul 4

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, se află în continuare pe locul 5 în clasamentul mondial feminin (WTA), dar la numai 21 de puncte de locul patru, ocupat de Victoria Azarenka. Belarusa, fost lider mondial, nu va participa la turneul de la Roma, programat săptămâna aceasta, astfel că Halep, finalistă duminică la Madrid, are șansa de a reuși o nouă premieră, clasarea pe locul 4 în lume. Sorana Cîrstea se menține pe locul 27, Alexandra Cadanțu a urcat două poziții față de săptămâna trecută și este pe 71, Monica Niculescu staționează pe 78, iar Irina Begu a urcat nouă locuri, până pe 88. Podiumul este neschimbat, cu Serena Williams lider, urmată de Na Li și Agnieszka Radwanska, dar Maria Șarapova, care a învins-o pe Halep în finala de la Madrid, a urcat de pe locul 9 pe 7. La dublu, Monica Niculescu a urcat trei poziții și se află pe locul 30, Irina Begu a coborât o treaptă și se află pe 67, iar Raluca Olaru se menține pe locul 71. Clasamentul WTA la simplu 1 (1). Serena Williams (SUA) 11.590 puncte 2 (2). Na Li (China) 7.475 3 (3). Agnieszka Radwanska (Polonia) 6.290 4 (4). Victoria Azarenka (Belarus) 5.361 5 (5). Simona Halep 5.340 6 (6). Petra Kvitova (Cehia) 4.605 7 (9). Maria Șarapova (Rusia) 4.261 8 (7). Jelena Jankovic (Serbia) 4.130 9 (8). Angelique Kerber (Germania) 3.770 10 (10). Dominika Cibulkova (Slovacia) 3.760.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Maria Petca Poptean își lansează o carte de amintiri

Indiscutabil, Maria Petca Poptean este una din vocile remarcabile ale melosului oșenesc, fiind supranumită ”Privighetoarea Oașului”. De-a lungul unei vieți întregi, artista a adunat...

Minoră de 16 ani, dispărută

În cursul zilei de 06.12.2019, o minoră de 16 ani a plecat la cumpărături în municipiul Satu Mare și nu s-a mai întors acasă....

FOTO. Cinema One Laserplex, restaurante noi și primul hub comunitar din oraș, deschise astăzi în Aushopping Satu Mare

Centrul Comercial Aushopping Satu Mare își extinde oferta comercială și inaugurează astăzi cinematograful Cinema One Laserplex, noua zonă de food-court și Cartier Hub, primul...

Asociația ”Unu și Unu” în sprijinul copiilor prematuri născuți în Satu Mare

Miercuri, 5 decembrie, în cadrul secției de Nou Născuți de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a avut loc un eveniment în cadrul...

Medicii care vor locui în blocul ANL au primit cheile de la apartamente

13 medici din Satu Mare, Cluj, Oradea și București, care lucrează la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, se pot muta în noile locuințe...