Se cunosc finalistele

liga-4

Penultima etapă a Ligii a IV-a, programată miercuri, a lămurit situaţia la vârful celor două serii. Apa s-a impus la Olimpia II şi a câştigat seria A, iar Oarul a întors soarta derby-ului cu Vetişul şi a rămas pe primul loc în seria B. Astfel, meciurile din ultima etapă nu mai pot schimba soarta finalei în care se vor întâlni Victoria Apa şi Someşul Oar.

Practic un singur meci cu miză a mai rămas de disputat în ultima rundă, cel dintre Doba şi Olimpia II, cele două formaţii se luptă pentru locul şase în seria A, ultimul care duce în Liga a IV-a de elită. Doba are doar varianta victoriei, în vreme ce Olimpia II se poate gândi şi la o remiză deoarece în caz de egalitate de puncte ar avea avantajul victoriei din tur, 3-0. Rămâne de văzut care va fi şi situaţia retrogradatelor, în condiţiile în care aşteptăm şi o eventuală promovare a campioanei în Liga a III-a, caz în care s-ar elibera un loc în eşalonul al patrulea de elită.

În privinţa etapei de miercuri, înafara derby-urilor de pe Olimpia şi Someşul, de remarcat şi egalul reuşit de Luceafărul lui Cosmin Iuhas în duelul cu şvabii din Cămin.

Seria A
Botiz- Crucisor 5-0
Dorolt – Paulesti 3-2
Medies – Odoreu 2-3
Lazuri – Orasu Nou 0-5
Micula- Babta 3-0
Caraseu – Doba 1-8
Olimpia II SM- Apa 1-2
Negresti – Livada 3-2

Seria B
Foieni – Moftinu Mic 2-2
Decebal – Camin 1-1
Sanislau – Andrid 5-2
Ciumesti – Piscolt 2-0
Moftinu Mare – Urziceni 2-1
Tasnad – Capleni 6-1
Berveni – Petresti 5-0
Oar – Vetis 3-2

Untitled-1

4 COMMENTS

  1. nu te supara , dar nu ai treaba cu rezultatele. ca sa stii si sa cercetezi mai bine in tur olimpia – doba 2-4

  2. Doba a invins in tur cu 4-2 si este pe locul 6 deoarece departajarea se face dupa meciul direct. Nu cred ca e foarte greu sa va informati corect.

  3. D-le ziarist, in legatura cu rezultatul din tur al meciului Doba-Olimpia, nu sunteti bine informat. A fost 4-2 in favoarea echipei din Doba si nu eronat cum ati specificat ca fiind 3-0 pt Olimpia.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Tiberiu Bader: un ardudan de talie internaţională

Tiberiu Bader este cotat ca unul dintre cei mai importanţi istorici, muzeologi şi arheologi ai Transilvaniei, meritele fiindu-i recunoscute în lumea întreagă. S-a născut...

A căzut Guvernul ? „Și cu asta ce-am făcut?”

Am întâlnit zilele acestea sătmăreni indignați de ceea ce se întâmplă în politica românească inedită și plină de lipsa legimității. Se vorbește mult despre...

VIDEO/FOTO. INCENDIU. Combină ÎN FLĂCĂRI. De unde a pornit DEZASTRUL

Un puternic incendiu a izbucnit astăzi pe câmp la un utilaj agricol (combină) aflat în funcțiune pe un teren din apropierea orașului Livada. Pentru gestionarea...

FOTO. RESPECT. Polițista EROINĂ de Satu Mare. A SALVAT VIAȚA unui BEBELUȘ

O polițistă din Satu Mare s-a transformat într-o polițistă eroină după ce a salvat viața unui bebeluș de numai 4 luni. Dacă nu ar...

Scapă cine poate

Nu este prima dată când scriem despre asta, însă situația din teren o impune. Din nefericire, traficul auto de pe întreg cuprinsul județului Satu...