More

    Argint “american“ pentru CS Satu Mare

    floreta

    A cincea zi a Campionatului Național de copii a programat ieri primele probe de floretă. La sala de scrimă Floreasca s-a desfăşurat proba de floretă masculin, categoria 12-13 ani. 22 de sportivi s-au înscris la acest concurs, printre care şi sătmărenii Alexandru Ely, stabilit de ceva vreme în SUA la Detroit, Tudor Surducan, Mark Fogel, Botond Muszka şi David Găman.

    Elevul antrenorului Arnold Izsaki a demonstrat că este un sportiv valoros şi a avut un parcurs excelent, ajungând până în finală. Din păcate a pierdut ultimul act, dar şi aşa a demonstrat că tot ce a învăţat la şcoala sătmăreană de scrimă nu se uită, chiar dacă acum trăieşte pe un alt continent. Aşadar, o medalie de argint şi un titlu de vice-campion naţional pentru Alex Ely şi CS Satu Mare. Pe tabloul de 32, Ely a avut tur liber, iar pe tabloul de 16 l-a învins pe colegul său Mark Fogel cu 10-1. În sferturi s-a distrat cu Alexandru Toader (ACS Balestra), învingându-l cu 10-3 şi drept urmare s-a calificat în semifinale. În penultimul act s-a duelat cu Filipos Gkogkos de la CSS Steaua. Nu a avut probleme nici cu grecul de la Steaua, de care a dispus cu 10-5. În finală Alexandru Ely s-a întâlnit cu Alexandru Sârb de la ACS Balestra Bucureşti. Sătmăreanul a revenit spectaculos de la 1-5 la 5-5 şi de la 6-9 la 8-9, dar în cele din urmă a pierdut finala cu 10-8. Se pare că şi arbitrii au tras puţin cu reprezentantul clubului din capitală, pentru că antrenorul Arnold Izsaki s-a arătat nemulţumit de prestaţia acestora. Concursul continuă cu proba masculină pe echipe, iar de la CS Satu Mare vor participa floretiştii enumeraţi mai sus, care s-au clasat la individual după cum urmează: Mark Fogel pe 14, David Găman pe 16, Tudor Surducan pe 17 şi Botond Muszka pe 19. Duminică şi luni vor concura fetele, de la CS vor intra pe planşe Briana Silaghi, Klaudia Figus, Melissa Korossy, Cristina Anderco, Diana Şuta, Tamara Ulici, Teodora Şofran şi Teodora Turdean.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE