More


    Prandelli – A fost un meci epic

    - Advertisement -

    Selecționerul Italiei, Cesare Prandelli, a lăudat reacția “extraordinară” a elevilor săi în fața Anglia, sâmbătă seara la Manaus, în cadrul Grupei D a Cupei Mondiale de fotbal, la finalul unui meci “epic”, câștigat cu 2-1 de Squadra Azzurra.

    “A fost un meci epic, un meci de care se va aminti. Din punct de vedere fizic, cred că am fost un pic mai bine decât englezii, însă consider că Anglia este una dintre cele mai bune echipe de la acest turneu. Noi nu avem jucători atât de explozivi și puternici ca Anglia, deci a trebuit să ținem cont de calitățile jucătorilor noștri. În această seară echipa mea a suferit, dar reacția sa a fost una extraordinară”, a declarat Prandelli la finalul jocului.

    Acesta a solicitat, totodată, introducerea pauzelor de hidratare pe parcursul meciurilor de la Mondialului brazilian, atunci când temperaturile sunt foarte ridicate.

    “Este complet absurd să nu se autorizeze pauzele în timpul meciurilor. Dacă vrem spectacol, trebuie să le oferim jucătorilor posibilitatea să fie în cele mai bune condiții. A trebuit să ne modificăm ritmul pentru a ne recăpăta suflul. A fost imposibil să jucăm la aceeași intensitate”, a spus Prandelli.

    Federația Internațională de Fotbal anunțase anterior că studiază posibilitatea introducerii unor pauze de hidratare la jumătatea fiecărei reprize a meciurilor de la CM 2014.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare