More

    Spania, cea mai valoroasă echipă

    spania

    Reprezentativa Spaniei are cea mai mare valoare de piaţă dintre echipele participante la Cupa Mondială, conform unui studiu realizat de site-ul Transfermarkt, care estimează la 916 milioane de dolari preţul cumulat al celor 23 de jucători din lotul spaniol.

    Studiul, evocat de publicaţia Time, plasează Germania pe locul 2, cu o valoare cumulată de 828 de milioane de dolari. Pe următoarele trei poziţii se află Brazilia (689 de milioane de dolari), Franţa (607 milioane de dolari) şi Argentina (577 milioane de dolari).

    Valoarea celor 23 de jucători din lotul Spaniei reprezintă 9,5 la sută din valoarea totală a fotbaliştilor celor 32 de naţionale participante la CM. La polul opus faţă de Spania se află Honduras, cu o valoare estimată la doar 0,32 la sută din total.

    Fiecare jucător a fost evaluat în funcţie de performanţele individuale, valoarea clubului său, experienţa individuală, contractele precedente şi vârstă.

    Argentinianul Lionel Messi, în vârstă de 26 de ani, este lider în clasamentul individual, cu 177 milioane de dolari, urmat de portughezul Cristiano Ronaldo (29 de ani) – 147 milioane de dolari. Poziţiile a treia şi a patra sunt ocupate de uruguayanul Cavani şi brazilianul Neymar, cu sume de aproximativ 80 de milioane de dolari.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE