More


    Americanii s-au “predat“ greu

    =

    poza

    Belgia s-a calificat în „sferturi” după un meci fabulos, în care elevii lui Marc Wilmots, dar şi americanii, au ratat o groază de ocazii. În prelungiri, De Bruyne şi Lukaku au făcut 2-0, dar Green a redus imediat din handicap ţinând suspansul până la final. În minutul 1, când Origi îl punea la grea încercare pe Tim Howard, nimeni nu se gândea că belgienii vor oferi un adevărat recital de ocazii. Cel puţin în partea secundă, când trupa lui Klinsmann a făcut pasul înapoi, poarta americanilor a fost luată cu asediu. Au ratat, însă, Origi, Vertonghen, Witsel, Mirallas, Eden Hazard, Kompany – şanse incredibil de mari. Cea mai mare dintre ele, bara lui Origi din minutul 56!„Yankeii” au avut şi ei şansele lor, mai puţine la număr, dar importante. În minutul 90+2, când toată lumea se pregătea de prelungiri, Wondolowski s-a trezit singur la 6-7 metri de poarta lui Curtois, dar s-a pierdut cu firea şi a trimis mult „peste”. În prelungiri, belgienii nu i-au mai iertat pe americani. Lukaku a fost decisiv. Mai întâi a scăpat singur pe dreapta şi i-a pasat lui De Bruyne, care a înscris la colţul lung. Apoi, rolurile s-au schimbat, De Bruyne l-a servit pe Lukaku, iar jucătorul lui Chelsea a majorat avantajul belgienilor. Nu a închis, însă, şi meciul, fiindcă americanii nu s-au predat. Green a redus din handicap printr-o execuţie superbă, şut din vole, din întoarcere, iar două minute mai târziu Jones a trimis puţin alături, din poziţie excelentă.S-a terminat 2-1 pentru Belgia, care s-a calificat în „sferturi”, unde va întâlni Argentina.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img