More


    Mondialu’ din fața televizorului…

    =

    Prins cu ședința de luni a președinților din baschetul feminin, de la Sfântu Gheorghe n-am apucat să stau prea mult în fața televizorului în prima zi a săptămânii și în consecință am ratat și rubrica de ieri. Până să ne-apucăm de optimile Mondialului să vă pun și eu o întrebare. Aceeași pe care i-am adresat-o la Sfântu Gheorghe omului de la pompă. ”De ce aici e 6,02 litru de motorină și la noi 6,3 ori 6,4?” Omu s-a uitat cam interzis la mine și mi-a răspuns sec ”De cât vă pun domnu..?” Am crezut că e vreo promoție în secuime…dar mi-am revenit imediat. Și eu și prețurile căci la Gheorghieni e litrul ca la noi.La preț.

    Hai la Mondial … Târâș grăpiș favoritele s-au cam calificat în sferturi. Sau să zicem altfel, câștigătoarele celor șapte grupe au ajuns în sferturi. Cum aceste rânduri le scriu înainte de Belgia-SUA nu pot decât să sper că Hazard &co vor închide cercul și vor ajunge între cele mai bune opt echipe de la Mondial. După brazilieni , și vecinii argentinieni au barele de partea lor. Asta-i viața, să-i ai pe Messi, Di Maria, Higuain, Mascherano și să mai țină și barele cu tine…e cam mult pentru o Elveție căreia i s-a stricat ceasu în minutul 118. La ce s-or fi avântat în atac tocmai atunci…Zău așa .Și să-l lași pe Messi s-o ia pe contraatac .Sinucidere curată.

    Era să uit de seara de duminică…la TVR1 era Ochoa în rol principal la Mexic –Olanda, la PROTV, Bruce Willis cu ”Greu de ucis”. Și ce să vezi pe când să-l fac pe Ochoa un soi de ”Greu de ucis ” mexican a venit Robben cu penalty-ul și mi-a stricat finalul de film. Chiar și așa încă odată ”jos sombrero” pentru mexicani. Germania și Franța se vor întâlni în sferturi și să sperăm că ne vor oferi un duel cel puțin la fel de palpitant ca cel din semifinalele din 82 și 86. În ambele cazuri nemții au ieșit învingători în fața unei Franțe în care Platini era șefu…Apropos de amintiri, în 82 în poarta Germaniei era un anume Harald Schumacher. I-a scos vreo doi dinți lui Battiston fără să ia cartonaș! Și acum se discută de acea fază. Platini zice și acum depre acea semifinală că a fost cea mai frumoasă partidă pe care el a jucat-o în carieră. Și ce carieră a avut Platini. Atunci a fost 3-3 și Germania s-a impus la penalty-uri. Să sperăm că și Benzema va zice peste ani că acest sfert din Brazilia a fost cel mai frumos meci al carierei…Pe mâine.

    Florin Mureşan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img