More


    Preasfinţia Sa Iustin Sigheteanu, un reper moral pentru credincioşi

    =

    Pătrunzând adânc în tainele ortodoxiei prin emisiunile televizate, cu un generic atât de sonor “Glasul bisericii”, am reuşit să conturez multe trăsături de caracter a celor ce slujesc cu credinţă biserica. Şi sunt mulţi, chiar foarte mulţi în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, una din cele mai importante şi puternice din România. Omul care coordonează o activitate atât de largă şi de importantă este cel pe care l-am sărbătorit cu câteva zile în urmă, un senior cu stil. În tot ce face, spune şi scrie se vede rigoarea, seriozitatea, dreapta măsură şi judecată, eleganţa, alteţea, se conjugă bravisim. Este P.S. Iustin Ioan Hodea, din nefericire, între puţinii trubaduri ai bunului simţ şi promotor al luptei împotriva falimentului moral al societăţii. Este Preasfinţitul Iustin, omul cu chemare pedagogică foarte convingătoare şi puternică în necesitatea alegerii, în lumea de azi, care pare a nu-ţi oferi şansa vreunei opţiuni, pe scurt, nevoia de “mântuire”.

    Un copil care şi-a iubit mama atât de mult, încât rămâne în conştiinţa lui, pe veci, o sfântă icoană (Dumnezeu s-o odihnească în pacea Sa!), un om născut pe o frumoasă gură de rai, la poala unei mănăstiri măreţe, unde veşnicia şi-a făcut cuibar de nemurire, a devenit cu totul deosebit prin curăţenia şi sfinţenia sufletului său imens, încăpător şi iertător. Pentru PS Iustin s-au transformat cu timpul în cele bune, drepte, adevărate şi de trebuinţă pentru viaţa celor din jur, pentru viaţa unui om, pe care le-a purtat cu sine în cinste peste tot pe unde a umblat, ţinându-le ca moaşte sfinte în lada de zestre a sufletului său. Noi, toţi care-l iubim pe PS Iustin, îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să coboare în continuare Har peste el, să-i înmulţească sănătatea. Să-i dea mereu vremea potrivită priceperii sale, în rostirea adevărurilor şi predicilor cu atât de multe învăţături, să-i ţină curăţenia sufletului şi a minţii, ca să poarte spre noi duhul plinătăţii de neam şi ţară, spre unirea în har a bunei înţelegeri, să semene pentru mai departele vieţii noastre cuvântul purtător de veşti bune, spre frăţietate!

    Mai adaug rugăciunii dorinţa ca Dumnezeu să-l ocrotească pe PS Iustin în deplină sănătate, să-l întărească întru adevărul dreptăţii Sale, care i-a fost pavază şi până acum, să-l ţină între noi mulţi ani! Mai adaugă Tu, Doamne, ce ştii că-i este mai de folos!

    Până a-i citi cartea “Sf. Ioan Botezătorul-mărturie evanghelică şi mesianism iudaic” n-am bănuit că este necesară o cerinţă ce sfinţeşte tradiţia, cu oglindirea veşniciei în ea, că se impunea măreţia duminicii şi sărbătorilor în viaţa românilor, care au trăit mereu călători pe o rază.

    Întotdeauna mi-au plăcut oamenii exigenţi şi bine pregătiţi. Aşa este Episcopul nostru Iustin Ioan Hodea. Are aceleaşi păreri despre preoţii din judeţul Satu Mare. Şi-i mândru de prestaţia lor! Simte mândrie văzându-i în “Glasul bisericii” sau în paginile Gazetei de Nord-Vest şi în volumele “Oameni şi fapte”. Sunt cu toţii oameni ce fac fapte bune pentru cei mulţi, pentru credincioşii ortodoxiei noastre tot mai puternice!

    Am remarcat la PS Iustin dorinţa de mai mult bine pentru neamul său, stimulat de toţi prietenii săi , atât de mulţi, convins de menirea bisericii-mamă! Şi e convins acest om că trăsăturile lui, despre care am vorbit, îşi au originea în acest pământ stropit de sângele şi sudoarea moşilor şi strămoşilor săi. Formaţia sa este de om al dreptăţii şi adevărului, străin de minciună, fără patimă, fără să urască pe cineva, cu respect pentru semenii săi, indiferent de confesiune, stare socială, instruire şi origine etnică. Este prezent activ la toate frământările credincioşilor din Episcopie, se bucură de realizări şi împliniri, ajută prin sfaturi şi nu numai! Ştie să aprecieze munca şi valorile, dar şi este apreciat de oficialităţi.

    Este momentul în care NVTV şi Gazeta de Nord- Vest , credincioşii din Episcopie, îi dorim multă sănătate, îmbrăţisându-l cu drag şi aleasă prietenie! Îi urăm împliniri şi putere pentru a sta de strajă credinţei ortodoxe şi la fruntariile Limbii române, pe care cu atâta iubire o slujeşte, spre bucuria noastră a tuturor!

    La mulţi ani fericiţi, cu cer senin şi pace în suflet!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img