More

    Sătmărenii mai cred în instituţia familiei

    5

    Numărul căsătoriilor înregistrate în primul semestru al acestui an în municipiul Satu Mare este cu aproape o sută mai mare decât cel al divorţurilor din aceeaşi perioadă, potrivit raportului făcut de Serviciul de Stare Civilă a municipiului reşedinţă de judeţ. De asemenea, în perioada analizată numărul naşterilor a fost cu circa 10% mai mare decât cel al deceselor.

    Peste 240 de căsătorii
    În primele şase luni ale acestui an, la Serviciul de Stare Civilă a municipiului Satu Mare au fost înregistrate, în total, 254 de căsătorii, din care 70 în primul trimestru şi 184 în cel de-al doilea.
    Tot în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate, în total, 158 de divorţuri, din care 67 în primul trimestru şi 91 în trimestrul doi. Se poate astfel lesne constata că numărul căsătoriilor este cu 96 mai mare decât cel al divorţurilor sau, altfel spus, la trei căsătorii sunt înregistrate două divorţuri.
    Raportul Serviciului de stare civilă mai evidenţiază faptul că în primele şase luni ale anului au fost înregistrate 1.069 de naşteri, din care 551 în primul trimestru şi 518 în cel de-al doilea, precum şi 927 de decese, din care 513 în primul trimestru şi 414 în cel de-al doilea. Per total, chiar dacă este mic, în primul semestru al acestui an sporul natural al populaţiei municipiului Satu Mare este pozitiv, fiind înregistrate cu 96 mai multe naşteri decât decese.

    Circa 95% dintre căsătorii, programate on-line
    Directorul executiv al Serviciului de Stare Civilă a municipiului Satu Mare, Ionel Torja, a arătat că, odată cu darea sa în folosinţă, serviciul de programare on-line a căsătoriilor în municipiul Satu Mare este intens folosit de cei care doresc să-şi unească destinele. “De la începutul anului, de când a intrat în funcţiune,  prin acest serviciu au fost programate on-line 288 de căsătorii. Pot spune fără teama de a greşi că 95% dintre căsătorii sunt programate on-line. Sunt căsătorii care au fost programate şi pe lunile septembrie şi octombrie”, a precizat Ionel Torja.
    Pe lângă faptul că în acest fel corespondenţa cu cei care doresc să-şi unească destinele se face mult mai uşor, a fost eliberat de aceste sarcini şi cel puţin un angajat al instituţiei care acum se poate ocupa de alte activităţi. Demn de remarcat este şi faptul că prin acest program pot fi făcute programări la căsătorii şi în locuri speciale, nu numai la sediul serviciului de stare civilă.

    Acte eliberate altor primării
    Tot în primele şase luni ale acestui an, Serviciul de Stare Civilă a mai eliberat, la cererea altor primării şi persoane fizice, 1.114 certificate de naştere, 54 de certificate de deces şi 207 certificate de căsătorie.
    De asemenea, din amenzi aplicate pentru deteriorarea şi pierderea certificatelor de stare civilă şi din taxa de căsătorie, instituţia a încasat, în total, suma de 82.476 de lei, din care 33.890 de lei în primul trimestru şi 48.586 de lei în cel de al doilea.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE