Activităţi interactive în cadrul Caravanei “Educalternativa”

caravana

Asociatia Stea îi aşteaptă pe sătmărenii mici si mari, pe parcursul acestei saptămâni, să participe alături de echipă la un program interactiv de activităţi ale Caravanei “Educalternativa” pregătit în mod special pentru cei mici cu ajutorul voluntarilor din Franţa şi Italia. De asemenea, echipa Stea va oferi informaţii celor care vor să devină voluntari şi să dea o mână de ajutor la acţiunile educative desfăşurate în mediile sărace ale oraşului. Programul se va desfăşura zilnic între orele 18.00-20.00 şi a început luni în Grădina Romei, ieri în Pasajul Corneliu Coposu, va continua azi în Parcul UFO din Micro 17 şi se va încheia joi în parcul din Micro 16.

Această acţiune se derulează în cadrul proiectului “Educaţie pentru viitor”, care are ca scop susţinerea educaţiei timpurii, a integrării în sistemul educativ şi a dezvoltării abilităţilor de viaţă a copiilor şi tinerilor din medii defavorizate din municipiul Satu Mare. Proiectul, iniţiat şi coordonat de Andrei Henciu, angajatul unei firme de telefonie mobilă, a fost selectat în cadrul concursului “Susţine un ONG”, program ce a oferit în 2014 finanţări de peste 125.000 lei.

Activitatea Caravanei “Educalternativa”, combinată cu servicii sociale şi programe educative complexe desfăşurate în cadrul centrului de zi al Asociaţiei Stea contribuie la dezvoltarea de cunoştinţe şi abilităţi în rândul copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate, reducând astfel decalajele educaţionale generate de lipsa stimulării în mediul familial şi de neasumarea adecvată a rolurilor parentale, care există între aceştia şi ceilalţi copii şi tineri din comunitate.
Pavel Prodaniuc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CONVOCATOR

  COMPLETAREA ORDINII DE ZI A ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR  SOCIETATII ARDEALUL SA             Directoratul societății ARDEALUL SA, societate administrată în sistem dualist, cu sediul...

PERFORMANȚĂ. Niciun CAZ NOU de CVOVID-19 de aproape O SĂPTĂMÂNĂ la Satu Mare. Doar DOUĂ CAZURI în județ

De aproape o săptămână, mai exact din data de 23 mai, în județul Satu Mare nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19...

NEBUNIE. Alți patru INCONȘTIENȚI, prinși de polițiști. Vor plăti SCUMP isprava lor

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii...

RAZIE. Poliția face CURAT în TRAFIC. Alte 15 permise SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 28 mai a.c., activități de menținere a unui climat de...

ARESTARE. INFRACTOR PERICULOS, prins de polițiști. Capete de ACUZARE GRAVE

Ieri, 28 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de...