Consiliul Local al comunei Moftin, în parteneriat cu Autoguvernarea Locală Nyíradony, în calitate de lider de proiect, au lansat ieri proiectul “Energie din deşeuri – procesarea deşeurilor verzi forestiere şi agricole în vederea respectării măsurilor regionale de management a deşeurilor”, acronim: Deşeul Verde, depus spre finanţare în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. În cadrul acestui proiect, la Moftin vor fi fabricaţi bricheţi din biomasă. Evenimentul a avut loc la sediul Primărie comunei Moftin.
Proiect de peste 875.000 de euro
Proiectul dispune de un buget total de 875.154 euro, din care 439.404 euro îi revin liderului de proiect, iar 435.750 euro îi revin partenerului de proiect, respectiv comunei Moftin. Perioada de derulare a proiectului este de 12 luni şi se desfăşoară în perioada 1 iunie 2014 – 31 mai 2015.
Obiectivul general al proiectului este introducerea unei tehnologii inovatoare de tratare a deşeurilor care să completeze sistemul regional de gestionare a deşeurilor. Obiectivele specifice sunt reducerea sustenabilă a gradului de poluare a aerului prin scăderea utilizării lemnului din păduri, creşterea utilizării deşeurilor agricole (paie) şi prin producerea de resurse energetice regenerabile, creşterea calităţii mediului înconjurător din localitatea Moftin, îmbunătăţirea cooperării transfrontaliere dintre Moftin şi Nyíradony.
Grupul ţintă al proiectului îl reprezintă populaţia celor două localităţi partenere care vor beneficia direct de rezultatele proiectului, adică un total de aproximativ 12.000 locuitori. Pe lângă aceştia, agenţii economici existenţi sau cei potenţiali şi instituţiile socio-culturale din aceste zone (şcoli, grădiniţe, unităţi sanitare, unităţi de deservire publică) vor putea beneficia de rezultatele proiectului. O altă categorie a beneficiarilor direcţi este cea a fermierilor, a celor care cultivă terenurile agricole şi care vor furniza materia primă pentru instalaţiile achiziţionate prin intermediul proiectului.
Rezultatul principal al acţiunii este achiziţionarea unei linii de producere a bricheţilor şi peleţilor şi construirea unui hambar pentru amplasarea instalaţiei, în cazul localităţii Nyíradony, şi achiziţionarea unei instalaţii mobile pentru fabricat bricheţi din biomasă, tip container şi a unui trailer cu macara de încărcare automată în cazul comunei Moftin.
Primul proiect din regiune pe biomasă
La lansarea proiectului au fost prezenţi primarul comunei Moftin, Gheorghe David, primarul din Nyíradony, Maria Erdei, managerul de proiect Kres Timea, alţi invitaţi. După ce a mulţumit autorităţilor maghiare pentru prezenţă şi după ce a prezentat pe scurt proiectul, primarul Gheorghe David a afirmat că este primul proiect pe biomasă implementat în regiune. “La Moftin am optat pentru o amenajare mai simplă din cauza autorizaţiilor care sunt foarte greu de obţinut într-un timp atât de scurt. Este primul proiect pe biomasă implementat în această regiune şi am încredere că acesta va fi finalizat cu succes. Avem în vedere, ca pe viitor, să mai implementăm şi alte proiecte transfrontaliere în parteneriat cu autorităţile maghiare”, a mai spus primarul Gheorghe David.
La rândul său, primarul din Nyíradony, Maria Erdei, a mulţumit partenerilor români şi a adăugat că în scurt timp va fi implementat un proiect pentru înfiinţarea la Moftin a unui abator. Edilul maghiar cât şi Gheorghe David au mai afirmat că astfel de proiecte duc la dezvoltarea regiunilor în care sunt implementate şi duc la crearea de noi locuri de muncă.
Florin Dura