Castorică a ieşit din fund la Negreşti

Una din figurile preferate ale lui Castorică cel bolund este să se dea la fund. Încă din fragedă tinereţe s-a specializat, astfel încât şi foştii securişti l-au reperat că se ocupă cu chestii de rahat. De asemenea, au constatat că rozătorul ratat nu este doar dilău, ci şi homalău. De curând, Castorică cel bolund a apărut prin Negreşti, semn că a ieşit din fund. Rozătorul nu era singur şi nici n-avea bagaje, dar era însoţit de alte două personaje. Unul dintre ei este un fost patron de televiziune, al doilea e patron de complex turistic foarte rustic. Cei doi nimănui n-au explicat ce căutau în compania rozătorului retardat. Nu de alta, dar nici un om normal nu se mai afişează cu Castorul anormal. N-ar strica defel ca şi cei doi să ia în seamă lumea, respectiv să-l lase în plata Domnului pe Castorul diliu. Nu de alta, dar negreştenii ar putea considera că şi-au schimbat orientarea. Într-o astfel de situaţie, toată lumea i-ar urmări care umblă mai aplecat sau chiar mai crăcănat după întâlnirile cu Castorul ratat şi retardat, care n-a pierdut nicio ocazie să se facă peste tot de rahat.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ALERTĂ. OFICIAL. Încă un caz CONFIRMAT de COVID-19 în ȚARA OAȘULUI. Ar putea avea LEGĂTURĂ cu cazul BĂRBATULUI DECEDAT de la Halmeu

Din nefericire, numărul persoanelor confirmate cu COVID-19 în județul nostru crește. S-a ajuns la cinci cazuri confirmate oficial. De data aceasta este vorba despre...

DONAȚIE. Mii de KIT-uri de TESTARE coronavirus, donate de un OȘAN MILIONAR pentru Spitalul Județean

Tânărul om de afaceri Stelian Baltă, unul dintre cei mai bogați români din Asia, stabilit în Singapore și originar din Negrești-Oaș, donează Spitalului Județean...

DOCUMENT: ORDONANȚA MILITARĂ 6. PRIMUL județ ÎNCHIS de coronavirus

Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, peste un sfert din cele confirmate până acum, intră în carantină totală, a anunțat...

ANUNȚ IMPORTANT. Centru de TESTARE coronavirus la Satu Mare. Alături de Cluj-Napoca, București și Timișoara.

Spitalul Județean de Urgențe Satu Mare a devenit, oficial, centru de testare pentru coronavirus. Ministerul Sănătății a publicat în Monitorul Oficial următoarele: Spitalul Județean...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...