More


    La Sarmizegetusa Regia – pe urmele DACILOR (III)

    =

    sarmi01

    Ne aflăm la Sarmizegetusa Regia în compania cercetătorului dr. Iosif Vasile Ferencz şi după ce am străbătut partea superioară a vechiului oraş dac trecând prin zona porţilor de vest şi de est, după ce am străbătut „Drumul Pavat” ajungând la „Marele Altar de andezit”, coborâm în Zona sacră, după un răgaz pe una din băncile de lemn din incintă.

    Mărturii din zona sacră
    „Ţi-am prezentat în mare în episodul anerior zona în care ne aflăm, zona sacră, spunând că aici se pot vedea cele două „Temple patrulatere mici”, „Templul mic rotund”, impresionantul „Templu circular mare”, „Altarul de andezit” folosit foarte probabil pentru sacrificii, reţeaua de canale menite să preia apele pluviale şi nu numai, de aici putând vedea şi „Templul Mare de andezit” pe care l-am lăsat în urmă şi cele două temple vechi realizate din calcar. În mijlocul acestui ansamblu se află izvorul sacru, acolo unde şi astăzi vizitatorii pot să se răcorească cu apa ce curge neîncetat printre aceste terase de mai mult de două milenii”. „ Îţi mulţumim dragă Puiule pentru că ai acceptat să ne călăuzeşti în acest tărâm misterios. Ce etape vom parcurge în următoarele episoade?” „Eu propun ca azi să ne oprim în mod punctual asupra câtorva din ele şi să sperăm ca traseul nostru să fie de bun augur şi informaţiile constructive pentru cititorii ziarului vostru şi nu numai”.

    La templele patrulatere mici
    „ Ne începem itinerariul prin prezentarea celor două temple patrulatere mici, delimitate cu stâlpi de andezit, care sunt amplasate în partea nordică a Sanctuarului de la Sarmizetetusa. În interiorul lor încă se mai pot vedea urmele unor coloane de andezit, de aceeaşi piatră vulcanică din care a fost construit şi sanctuarul mare pe care l-am lăsat în urmă. Cele două temple aveau intrarea realizată sub forma unei căi de acces pe două ziduri paralele acoperite cu lespezi, astfel încât se trecea peste gardul format de stâlpii ce delimitau templele, se ajungea înăuntru unde foarte probabil că spaţiul putea să fie utilizat numai de către persoane consacrate, probabil de către marii preoţi. Nu ştim ce fel de mistere erau adorate în aceste temple şi nu cunoaştem numele zeilor cărora le erau dedicate; însă atenţia cu, care au fost realizate face ca să ne minunăm de capacităţile tehnice ale anticilor”.

    O piaţetă pavată protejată de zid
    „Drumul pavat pe care l-am părăsit cu ceva timp în urmă şi care, după cum am văzut, ne conducea către „Sanctuarul Mare de andezit”, avea şi o altă ramură care se curba continuând către Est şi care conducea procesiunea până-n apropierea „Altarului de andezit” şi a „Templului Mare Rotund”. Această ramură, poate având o importanţă deosebită ţinând cont de locul în care ne conduce, se încheia printr-o … haideţi să spunem piaţetă din lespezi de calcar, un lucru cu totul şi cu totul neobişnuit pentru acest loc, însă cu un mod de construcţie foarte asemănător cu cel prin care a fost realizat „Drumul Pavat”. Deasupra acestor monumente, în speţă „Piaţeta Pavată”, „Altarul de andezit” şi „Templele Patrulatere Mici”, impresionează zidul de susţinere a terasei ce-a fost realizat pentru a susţine „Templul Mare de andezit”. Acest zid realizat din piatră de calcar de talie, cu două paramente, adică două feţe susţinute una de alta prin legătura realizată prin bârne de lemn, terminate în formă de coadă de rândunică, era placat cu un rând de alte blocuri de calcar pe suprafaţa cărora se găseau inscripţii cu litere greceşti, blocuri care pot să fie văzute şi admirate la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva”.

    Altar de andezit, ceas solar, masă de jertfă
    „În sfârşit, un alt monument extrem de complex aflat aici la Sarmizegetusa este şi „Altarul, sau Soarele de andezit”. I se mai spune „Soarele de andezit” datorită formei sale constructive; este vorba de o placă centrală de formă circulară din care pornesc mai multe raze de piatră de andezit. Nu ştim dacă a fost acoperit, însă ceea ce este evident şi poate fi observat de toţi vizitatorii este că razele sunt perforate în mai multe locuri. În aceste perforaţii se introduceau nişte piese din marmură în forma literei „T” astfel că se presupune că acest edificiu era utilizat şi pentru măsurarea timpului. Cel mai simplu instrument de măsurare a timpului în antichitate este gnomonul, băţul în termeni populari, care înfipt în mijlocul acestui altar putea să-şi trimită umbra în diferite direcţii. La amiază, umbra indica perfect direcţia Nord şi aceiaşi direcţie era arătată şi de coada, să spunem a acestui altar, realizată de blocuri de calcar care se îngustează treptat spre capătul ei, arătând practic ca un ac de busolă. Se crede că pe această suprafaţă a cozii altarului oscila umbra gnomonului, a băţului aşezat în centrul altarului; astfel încât la solistiţiul de iarnă, atunci când ecliptica soarelui este în poziţia cea mai joasă, umbra atingea vârful razei, în timp ce la solistiţiul de vară, soarele fiind cel mai sus umbra atingea doar marginea altarului. La echinopţii, marcate prin semne, umbra trebuie să fi ajuns undeva spre mijocul acestei raze. Poate şi mai interesant, este faptul că atunci când a fost cercetat acest edificiu, la partea inferioară a fost descoperită o piesă din piatră, un jgheab, care se presupune că avea rostul de a colecta fluidele scurse din sacrificiile efectuate pe acest altar; poate că sângele unor animale şi de ce nu al unor oameni în anumite situaţii. Acest sânge nu se scurgea la întâmplare, ci se scurgea într-unul dintre canalele care compun reţeaua de canale destinate preluării apelor, fiind fără nici o îndoială unul dintre cele mai complexe şi mai căutate monumente căutate de ochiul vizitatorului aici la Sarmizegetusa.”Canal colectare apa_000014

    Reflexii „furate” de frământările trecutului
    Pierd firul explicaţiilor făcute de domnul cercetător doctor Iosif Vasile Ferencz, neascunzându-mi încântarea şi interesul faţă de cele auzite, în timp ce o altă parte a gândurile mele îşi pun această întrebare: cum de aceşti oameni liberi, dacii, barbari din optica modernului cetăţean european al Mileniului III şi-au putut construi o astfel de civilizaţie cultural – religioasă şi social – politică, ridicând temple şi edificii civile, cu o mare credinţă în zei, ţinând piept cu brio în atâtea războaie dacice celei mai mari puteri militare şi civile ale lumii de atunci, Imperiul Roman, în timp ce noi, creştinii de azi nu am fost în stare să le respectăm memoria. Din discuţiile pe care le-am avut cu un reputat jurnalist hunedorean, bun observator al fenomenologiei dacice, am aflat că locul în care ne aflăm a fost timp de mai mulţi ani abandonat, folosit de fel şi fel de pseudo guru ca loc de întâlnire pentru întâlniri gen Misa, având loc inclusiv orgii cu tentă sexuală. Însuşi „Altarul de andezit” a fost profanat, de repetate ori, de astfel de adepţi care au făcut focul pe el şi în jurul lui îşi „eliberau” aşa zisele energii ancestrale. Pe de altă parte, însuşi statul român a trebuit să plătească sume uriaşe de sute de mii de euro ca răscumpărare aşa zişilor „vânători de comori”, care din timpurile în care situl nu era în atenţia autorităţilor române au dezgopat şi furat obiecte unice de aur, argint şi bronz, fugind cu ele în străinătate, sub protecţia lipsei de legislaţie în domeniu din acel timp. A trebuit să ne deşteptăm, sau să ne deştepte alţii, pentru ca statul să conştientizeze valoarea locului şi să înceapă ai da importanţa cuvenită … Facem o pauză în prezentare şi ne vedem mâine. Pa!

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img