La Ulpia Traiana Sarmizegetusa (II)

sarmi01

Ne aflăm de ieri la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa, în compania domnului dr. Gică Băeştean, şef al acestei secţii din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, dorind să cunoaştem mai multe amănunte din acest punct de referinţă al culturii antice daco-romane. Dacă în episodul anterior am aflat amănunte din istoricul locului, astăzi gazda noastră ne propune spre cunoaştere şi alte date interesante vis-a-vis de locul în care ne aflăm.

Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa în istoria provinciei
„Dacă în episodul trecut punctam câteva date privind istoricul locului, vă propun azi spre cunoaştere, alte elemente istorice privind locul şi importanţa pe care oraşul Ulpia Traiana Sarmizegetusa îl avea în Imperiul Roman din acele timpuri. Ca cea mai veche aşezare urbană din Dacia şi cel mai mare centru cultural şi religios, oraşul a avut de la început o situaţie fruntaşă în cadrul provinciei. După cele două grele şi sângeroase războaie duse împotriva dacilor, împăratul Traian va promulga Lex provinciae, foarte posibil chiar înainte de încheierea celui de-al doilea război, păstrându-se şi inscripţia ce conţine într-o formă lapidară actul de întemeiere a primului şi a singurului oraş (la acea vreme) din Dacia, cu numele Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Acest lucru s-a întâmplat în timpul celui de al doilea guvernator al Daciei, Decimus Terentius Scaurianus. Probabil că primul guvernator, Iulius Sabinus, a avut sarcina de a pune capăt rezistenţei din zona Munţilor Orăştiei şi doar o dată încheiată această spinoasă problemă creindu-se condiţiile pentru renunţarea la castrul de campanie din Ţara Haţegului şi la construcţia pe vechile instalaţii militare a primei aşezări urbane din provincia nou întemeiată. Aşezarea astfel întemeiată va primi încă de la început titlul de colonia, cea mai importantă formă administrativă din Imperiu, fiind înscrisă în tribul Papiria, din care făcea parte şi împăratul ctitor Traian conform.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa „născută” cu statutul de colonie
„Împăraţii Hadrian, Marcus Aurelius şi mai ales Septimius Severus au crescut numărul comunităţilor urbane din Dacia, uneori chiar în dauna Sarmizegetusei, dar fără ca vreuna dintre ele să-i fi putut egala prestigiul. Toate comunităţile urbane romane trebuiau să parcurgă o carieră pentru a atinge mult râvnitul titlu de colonia, Sarmizegetusa fiind fondată de la început cu statutul de colonia, primind de asemenea şi ius italicum (dreptul italic), ceea ce însemna acordarea unor avantaje directe. Va fi singurul oraş din provincia Dacia care va primi epitetul metropolis, iar amfiteatrul său va găzdui concilium Daciarum Trium. La scurt timp de la întemeiere, aici are loc o răscoală a sarmaţilor, între anii 117-118 d. Chr, înăbuşită cu cruzime de către generalul Quintus Marcius Turbo, trimis de împăratul Hadrian (117-138). Drept recunoştinţă pentru nimicirea răscoalei, conducerea oraşului a ridicat în anul 118 un monument în cinstea împăratului, iar în 119 a instalat o inscripţie de mulţumire pentru generalul învingător. În anul 166 d. Chr. popoarele barbare de la graniţa Iliriei până în Galia, în frunte cu marcomanii, s-au ridicat împotriva Imperiului, la un moment dat apărarea Daciei ne mai facând faţă presiunii, atacatorii au invadat teritoriul provinciei, pustiind regiunea auriferă şi îndreaptându-se spre Ulpia Traiana. Guvernatorii Daciei s-au luptat din greu pentru apărarea hotarelor provinciei. Pe unul dintre ei, M. Claudius Fronto (mort pe câmpul de luptă în anul 170) populaţia oraşului l-au cinstit printr-o inscripţie în care îl numeşte fortissimus dux. Descoperirile arheologice atestă o distrugere a zonei din afara zidurilor oraşului, aproape toate clădirile din zona extramuros având de suferit în urma atacurilor. În cele din urmă Colonia Dacica Sarmizegetusa este salvată şi este dedicată o inscripţie împăratului Marcus Aurelius (161-180), prin anul 172, prin care se manifestă recunoştinţa de a fi scăpat-o de un dublu pericol: cel al invaziei şi cel al răscoalei autohtonilor.”

sarmi02

Metropolă înfloritoare în Imperiul Roman
„Familia Severilor s-a bucurat în capitala Daciei de multă preţuire, istoria datorând împăratului Caracalla (211-217) câteva monumente onorifice. Despre starea de înflorire a oraşului pe timpul lui Severus Alexander (222-235) stă mărturie faptul că acordă urbei titlul de metropolis şi de acum în amfiteatrul Sarmizegetusei se va întruni Concilium Trium Daciarum. În anul 250, împăratul Traianus Decius (249-251) a fost celebrat ca restitutor Daciarum de către Colonia Nova Apulensis, iar Ulpia Traiana i-a ridicat o statuie din bronz aurit probabil în for, ca mulţumire că a apărat Dacia de goţi şi carpi, de la care ni s-a păstrat capul, conform mărturiilor lui O. Floca, din volumul „Un monument sculptural al împăratului Traianus Decius, în Sargetia”, 7, 1970, p. 79-86.”

După măreţie – decăderea
„În ultimele două decenii ale dominaţiei romane se resimte criza prin care trece imperiul, Dacia şi metropola sa, în timpul lui Gallienus (253-268) circulaţia monetară pe teritoriul Sarmizegetusei, şi nu numai, scăzând, pentru ca, după jumătatea secolului al III –lea, provincia Nord dunăreană, pe fondul atacurilor barbare şi a lipsei soluţiilor de apărare, la fel ca şi în cazul celei mai mari părţi a Imperiului, să intre într-o criză profundă. În aceste circumstanţe Împăratul Aurelian (270-275) a hotărât scurtarea frontierelor şi implicit unele sacrificii, printre care şi renunţarea la provincia creată de Traian. Cu acest prilej se vor retrage peste Dunăre pe lângă armată şi funcţionari, proprietarii de pământ şi cei cu interese în imperiu, rămânând în schimb marea masă a populaţiei.”

O prezentare generală a primei părţi din Colonie
„Încă odată vă spun, bine aţi venit pe teritoriul Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa.” … „Bine v-am găsit şi mulţumim încă odată pentru posibilitatea de a ne putea prezenta aceste mărturii.” „ Această colonie a fost capitala, cel puţin cât a stat guvernatorul aici a Provinciei Dacia. În faţa noastră sunt munţii Orăştiei, unde a fost Sarmizegetusa Regia, capitala Regatului Dac. Au fost scoase la iveală ceea ce şi vedeţi în jur, ruinele ce s-au mai păstrat din oraşul roman şi spun ce s-au mai păstrat pentru că multe din aceste construcţii, la acea vreme aveau şi etaj. Numai că de-a lungul timpului oamenii au luat piatra, marmura, metalele şi le-au refolosit, acum în multe dintre cazuri ne aflăm la nivelul fundaţiilor. Pe câmpurile de răsărit, în mare măsură astăzi pe pământuri particulare, se află o zonă sacră, a templelor şi lăcaşurilor de rugăciune. Cei care le foloseau încă nu erau creştini, credeau în mai mulţi zei cărora le ridicau lăcaşuri de rugăciune. Acolo în faţă se află ce s-a mai păstrat din „Templul lui Aesculap şi Hygeia”, zeii medicinei; lângă şosea, acum nu se vede din cauza căbănuţei, dar chiar acolo la intrare, zidurile, coloanele s-au mai păstrat din „Templul lui Liber Pater”, un fel de Dionisos Bachus pentru cei care mai trăgeau la măsea. Aici la intrare în „Amfiteatru” este ceea ce s-a mai păstrat din „Templul zeiţei Nemesis” … şi mâine ne vom continua periplul punctând mai în detaliu aceste monumente.”

sarmi03

Refleţii „vinovate de gândire”
Mă îndepărtez de gazda noastră şi – mi las gândurile să evadeze impresionat fiind de realitatea crudă a cuvintelor: „de-a lungul timpului oamenii au luat piatra, marmura, metalele şi le-au refolosit, acum în multe dintre cazuri ne aflăm la nivelul fundaţiilor.”, … o reflexie devenită din păcate realitate de care noi toţi suntem vinovaţi într-o măsură sau alta. De multe ori privind în urmă, obişnuim să dăm vina exclusiv pe orânduirea „de lemn” care „ne-a umbrit existenţa timp de peste 45 de ani”. Atunci toată lumea fura, cel mic de la cel mare, cel mare de la cel mai mare ş.a.m.d., fiind celebră acea zicală care spunea că „nu-i păcat să furi de la stat”, de la un stat care ne-a „fabricat” idei gen: „noi ne facem că muncim şi ei se fac că ne plătesc”. Dar iată cum azi aflu că nu comuniştii neaparat ne-au obişnuit să furăm. Toate aceste vestigii istorice nu au dispărut toate subit în 45 de ani. Şi atunci mă întreb cuprins de o morbidă îngrijorare: de unde ne moştenim această foame de „furat căciula din propria ogradă”? Ce nivele de existenţă ne vom mai fura, astfel încât să ajungem la fundaţie? Plec trist din casele dumneavoastră ca să-mi răcoresc sufletul cu o cană de apă de Sarmizegetusa. Pe mâine.

Valeriu Ioan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Castrul Roman Porolissum – principalul obiectiv turistic din judeţul Sălaj, locul unde istoria este palpabilă

Fortificația militară a fost construită în anul 106, la ordinul împăratului roman Traian, pentru a apăra principala trecere dinspre Munții Meseş (în prezent Munții...

Filiala ANTON DAVIDESCU a UZPR Satu Mare este una dintre cele mai puternice din țară

Filiala ANTON DAVIDESCU a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) Satu Mare a fost înființată în 13 februarie 2020, în „Sala Multimedia” a Bibliotecii...

AROGANȚĂ. Șeful de cancelarie al PREFECTULUI, Adrian Cozma, CĂLARE pe BANII sătmărenilor!

Acesta își folosește influența și își face  plăcerile și își întreține hobby-urile din bani publici Iată cum unii locuitori ai județului trăiesc la limita subzistenței,alții...

Omul de afaceri Crișan Mihai și foști polițiști Boșca Vlad și Felician Jurj achitați 

Curtea de apel Oradea a dat soluția definitivă în dosarul 2727/111/2016 în care omul de afaceri Crișan Mihai era acuzat de DNA de infracțiunea...

Bărbat CONDAMNAT la pedeapsa cu închisoarea IDENTIFICAT

  Poliţiştii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii. Ieri, 1 iulie, poliţiştii din cadrul Poliției...