Ne aflăm de câteva zile la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa, în compania domnului dr. Gică Băeştean, şef al acestei secţii din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, dorind să cunoaştem mai multe amănunte din acest punct de referinţă al culturii antice daco-romane. Dacă în episodul anterior am aflat amănunte din despre rolul şi importanţa coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa în istoria provinciei Imperiului Roman şi o prezentare generală a primei părţi din Colonie, astăzi gazda noastră ne propune spre cunoaştere şi alte date interesante vis-a-vis de locul în care ne aflăm.
O locuinţă cu posibila destinaţie: şcoală de gladiatori
„Ce se afla în partea dreaptă a intrării?” „Cea care a săpat în anii 1970, colega Dorina Licu a interpretat destinaţia săpăturii drept o „Schola Gladiatorum”. Ne şi aflăm în apropiarea „Amfiteatrului”, dar pentru că nu există nici o inscripţie sau ceva care să documenteze în mod clar utilitatea acestei clădiri mai nou a fost interpretată drept o „Locuinţă”, pentru că este un termen generic, mai larg care poate să cuprindă inclusiv o astfel de şcoală; oricum având un „Amfiteatru”, pe teritoriul oraşului trebuiau să existe mai multe astfel de locuri unde se antrenau aceşti oameni care veneau aici. Eu cred că trebuie să fi fost aşa ceva pentru că ne aflăm în apropiere de un loc plin de activităţi de lupte, cu zgomotele, mizeriile şi toate celelalte elementele cuprinse într-un astfel de domeniu.”
Un templu – spital pentru localnici
„Arătam în episodul trecut că acolo în faţă se află ce s-a mai păstrat din „Templul lui Aesculap şi Hygeia”, zeii medicinei, loc în care locuitorii mergeau să se roage pentru sănătate, fiind şi un fel de spital unde puteau să primească prim ajutor dacă era cazul. La muzeu avem instrumente medicale şi multe dintre ele au fost găsite din acel timp, tot acolo fiind găsite ştampile care conţineau reţete pentru boli de ochi.”
Un templu al celor doritori de noroc
„De asemenea, specificam data trecută că la intrare în „Amfiteatru” se mai află şi ceea ce s-a mai păstrat din „Templul zeiţei Nemesis”, printre altele protectoarea norocului. Şi pentru că la muzeu o avem pe această zeiţă având în mână balanţa, era şi justiţia sau era adorată şi de militari pentru că era răzbunarea. În cazul amfiteatrelor ea este norocul pentru că, aceia care intrau acolo aveau nevoie de mult noroc ca să iasă pe propriile picioare; altfel îi scoteau alţii asta însemnând că nu mai erau în viaţă.”
Amfiteatrul spectacolelor sângeroase de gladiatori
„Acesta a fost „Amfiteatrul” Coloniei Dacica Sarmizegetusa care după cum vedeţi, prin formă seamănă cu un stadion din zilele noastre, numai că dacă astăzi mergem la stadion să vedem fotbal, romanii veneau ca să vadă aici un cu totul şi cu totul alt gen de spectacole, cele mai îndrăgite fiind luptele de gladiatori, luptele între oameni, luptele între oameni şi animale sau luptele între animale, dar şi alte genuri de spectacole mai puţin războinice, cum erau reprezentaţiile de teatru, mimă sau sport. Toate se întâmplau aici unde ne aflăm cu piciorul, în arenă, unde în mare măsură este acoperită cu iarbă; atunci era acoperită cu nisip sau rumeguş ca să absoarbă sângele. La sfârşit suprafaţa era curăţată cu apă, apa murdară fiind scoasă prin marele canal în afara amfiteatrului şi apoi a oraşului, se vărsa într-un râu care acum curge undeva prin apropiere. Evident canalul nu era descoperit ca şi astăzi, erau nişte lespezi mari de piatră care-l acopereau pentru ca, cei ce veneau aici să nu cadă-n el. Lărgirea canalului în partea centrală a arenei, este locul unde în acea vreme exista o pegma, o maşinărie ce servea la realizarea de efecte speciale în timpul spectacolelor care aveau loc aici în „Amfiteatru”. Nu ştim foarte bine cum arăta această maşinărie, dar în muzeu avem o inscripţie ce ne atestă un om care s-a numit Caius Valerius Maximus, pegmarius – unul dintre oamenii care au lucrat cu acea maşinărie. De asemenea, acolo jos au fost găsite canale ce aduceau apă, de aceea, ne-am putea gândi că o funcţiune a maşinăriei ar fi putut să fie o platformă de lemn, sau un lift care prin forţa apei să aducă la suprafaţă o cuşcă, cu nişte animale sau doi gladiatori; putea să fie o simplă fântână de unde apa ţâşnea în timpul spectacolelor care aveau loc aici.” „Ce fel de efecte speciale, se ştiu?” „Probabil ridicarea unui lift, o fântână … marile amfiteatre din Imperiu cum este Colosseumul de la Roma, sau cel de la Verona îşi puteau permite inundarea integrală cu apă a arenei, iar spectatorii din tribune asistau la naumatia sau navigationes bătăliile navale, care însă nu s-au întâmplat aici la Sarmizegetusa. După cum spuneam, nu ştim prea multe despre acestea; erau două părţi principale: cea de răsărit şi cea de apus; pe aici veneau gladiatorii, sau oaspeţii importanţi în vizită-n oraş. Porţile pentru spectatori erau pe dinafară, pentru că intrarea nu era gratuită se plătea bilet, numai că spre deosebire de biletele noastre care – s de hârtie, ale lor erau de lut ars, os sau bronz; se numeau tesera şi le putem compara cu abonamentele noastre, pentru că dacă alte lucruri erau mai ieftine sau mai scumpe, intrarea aici la „Amfiteatru” sau la terme – la băi – trebuia să fie accesibilă tuturor. Dacă nu toţi oamenii îşi puteau permite acest lucru intervenea statul, sau oamenii bogaţi care prin sponsorizări scădeau preţul biletelor şi atunci, măcar la spectacol sau la spălat aveau acces cu toţii. Tribuna a fost găsită la această înălţime acum o sută, o sută şi ceva de ani, pe vremea romanilor ele fiind înalte cam până la un stadion de astăzi. Atâta s-a mai păstrat după ce oamenii au luat de-a lungul timpului piatra, sau toate materialele şi le-au refolosit.” Non coment n.n.
Organizarea tribunelor romane
Spuneam că azi tribunele se păstrează la această înălţime; locurile în tribune nu se stabileau pe criteriul forţei, pe vălmăşie, ci într-o ordine şi după reguli stricte. În intrarea în muzeu, pe verandă avem astfel de bănci care au şi inscripţii pe spătar, ce ne arată că erau şi rezervate, nu putea sta oricine. Sus de unde se vedea cel mai bine ce se întâmpla în arenă şedeau decurionii aristocraţii, oamenii cei mai importanţi ai oraşului; puţin mai sus la câteva rânduri stăteau ecveştrii, cavalerii, care nu sunt războinicii din Evul Mediu, ci negustorii, afacerişti, oamenii cu bani, de multe ori mai răsăriţi decât cei de jos, dar nu originari; iar sus în ultimul rând stătea plebs, poporul, oamenii de rând, dar şi femeile care tot acolo sus îşi aveau locurile.
Fortăreaţă de apărare
Aici în faţa noastră au fost găsite capace de mormânt, stele funerare, pietre de mormânt pe canalul de scurgere a apei murdare pe care l-am prezentat mai înainte, care n-au ce să caute aici, aduse din cimitirele oraşului şi folosite pentru a bloca porţile, a transforma „Amfiteatrul” într-o fortăreaţă, mult mai uşor de apărat decât zidurile oraşului care sunt mult mai întinse, acest lucru întâmplându-se cândva în secolul IV , datare făcută pe o monedă mică de bronz, găsită în tribune, care atestă o populaţie care ştiau s-o folosească; barbarii nu foloseau aşa ceva; ceea ce ne demonstrează că-n acel secol chiar dacă oamenii rămaşi nu mai erau suficienţi pentru a asigura paza oraşului ei încă mai pun o rezistenţă.” „Faţă ce popoare barbare?” „Este greu de spus, pentru că-n acel moment pe aici sunt tot felul de ameninţări, în zona Clujului, la Apahida exista un centru de putere germanic, unul gepid, populaţiile de daci liberi, apoi vin valurile de barbari, huni, pecinegi, cumani …” „Ne vom continua periplul în lumea dacică în ediţia de mâine. Ce ne veţi mai prezenta?” „Mâine vom încerca să parcurgem o porţiune din „Drumul Imperial” roman, trecând prin „Domus Procuratoris” unde ne aşteaptă multe alte surprize” Iată nenumărate motive pentru care vă aşteptăm să veniţi şi mâine alături de noi prin GNV la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Vă aşteptăm!
Valeriu Ioan
