Ne aflăm de o săptămână la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, un loc plin de izvoare istorice, avându-l ca însoţitor pe domnul cercetător doctor Gică Băeştean şeful secţiei. Dânsul ne-a prezentat în episodul trecut două săli din cadrul Muzeului de Arheologie Sarmizegetusa şi cum misterele nu s-au sfârşit, vom fi în continuare martorii prezentării acestui loc care şi-a pus amprenta în mod semnificativ pe dinamica dezvoltării cultural-istorice a Europei şi a lumii.
Sisteme de măsurare a timpului la romani
„Ne aflăm într-o sală dedicată tehnologiei romane, de exemplu în cazul acestei inscripţii îl avem atestat pe acel om de care vă aminteam în „Amfiteatru”, Gaius Valerius Maximus, despre care spuneam că a fost pegmarius, unul din oamenii care au lucrat cu pegma, acea maşinărie care servea la realizarea de efecte speciale care aveau loc acolo. Lângă, avem cadranul solar, ceasul folosit pe timp de zi când era suficient de mult soare. După cum vedeţi, în interior sunt meridiane, o tijă metalică; în funcţie de poziţia soarelui de pe cer şi umbra care cădea de pe acea tijă se observa ora. În caz că nu era suficient de mult soare, sau pe timp de noapte, romanii mai foloseau şi ceasul bazat pe scurgere constantă de nisip clepsidra, sau ceasul care funcţiona pe baza scurgerii de apă.”
Sisteme de aducţie şi încălzire a apei
„Aici sunt ţevile de plumb. După ce-şi aduceau apa prin apeducte, prin conducte din blocuri mari de piatră pân-la intrarea-n oraş, prin interior o distribuiau spre distribuţie prin astfel de ţevi de plumb. Într-un oraş roman, termele – băile publice – erau cele mai mari consumatoare de apă. După cum vă spuneam în episodul de prezentare a Palatului Procuratorului, romanii erau foarte civilizaţi spălându-se zilnic, vorbind totuşi de particularii care deţineau astfel de sisteme de canalizare, pentru că nu oricine-şi putea permite un aşa lux cotidian. Şi nu în ultimul rând, sunt fântânile publice. Noi aicea am încercat să redăm una dintre ele, care-şi avea lucrarea monumentală în centrul oraşului, în „For”. Fiecare fântână avea câte trei statui care nu semănau cu statuile din zilele noastre, nu aveau culoarea marmurei ci erau pictate; de atâta timp acea pictură nu s-a mai păstrat. În mijloc este Neptun, zeul mărilor care-şi ţine piciorul pe un delfin, din a cărui bot ieşea o ţeavă de plumb care devărsa apa într-un bazin apoi în al doilea de unde se scurgea în canalizarea de sub drum. Femeile care stăteau de-o parte şi de alta, aveau în zona pântecelui un cerceaf mascat de o scoică sau de un lighean din care apa ţâşnea. Mai avem expus şi sistemul de încălzire centralizat dintr-o casă romană, sistemul de hypocaust, practic centrala termică din casele zilelor noastre, care se compuneau din acele cărămizi suprapuse unele peste altele, care lăsau un spaţiu liber între spaţiul de jos şi spaţiul pe care se călca. Sistemul de încălzire centralizat dintr-o casă romană – hypocaustum – se baza pe circulaţia aerului încălzit, într-un praefurnium prin podeaua şi prin pereţii clădirii.
Aici podeaua am redat-o sub forma unui mozaic găsit în săpăturile de aici. În pereţi existau tegola mamata, cărămizi cu picioruşe-n cele patru colţuri, care lăsau un spaţiu liber între perete şi spaţiul din interior, unde era tencuială, pictură, sau chiar asffel de mouaicuri. Undeva dedesupt era un cămin în care făceau focul, aerul cald fiind uşor circula pe dedesubt sau prin pereţi, prin urmare aveau căldură-n case folosind astfel de sisteme şi la terme.”
Moda în îmbrăcămintea femeii romane
„În această sală am încercat să prezentăm costumul femeii romane, pentru că la început se folosea mult lâna iar mai târziu inul ori cânepa, pentru ca după contactul cu civilizaţia chineză să fie introdusă şi mătasea. Pe de altă parte obiectele prezentate sunt obiecte de îmbrăcăminte mai uşoare pentru vremurile mai călduroase, pentru vremuri mai reci existând obiecte de îmbrăcăminte mai groase, unul din ele purtându-l şi noi astăzi, cămaşa, care vine din latinescul camisia.”
Ceramica în viaţa cotidiană a romanilor
„Unele dintre cele mai numeroase obiecte din săpăturile arheologice, sunt cele din ceramică, din lut ars, numeroase ca număr, dar şi în ceea ce le priveşte utilitatea. Avem de exemplu o ştampilă prin care-şi marcau pâinicile, prăjiturile rituale pe care le depuneau acolo-n templu pentru zei. Turribulum sunt vasele acelea cu picioruş care se puneau pe altare sau în diferite spaţii din casă, în ele arzând jertfe sau ofrande pentru zei. Antefixele sunt simboluri de protecţie care se puneau la colţurile caselor, considerându-se că prin înfăţişare vor proteja casa şi familia împotriva duhurilor sau a spiritelor rele. Lămpile, opaiţele erau lanternele folosite în acea vreme, pentru că aveau şi obiecte de iluminat fix, prin tavan, candelabrele. Acestea după cum vedem sunt mobile, au toartă, punându-se în interior uleiuri vegetale sau grăsimi animale, în cioc având unul sau mai multe orificii în care erau fitile care ardeau, de aceea sunt înnegrite în acea zonă, astfel având lumină mai multă sau mai puţină, după necesităţi. Aici este puşculiţa pentru pus banii; după cum vede ea este spartă pentru ca să fie scoşi banii, ea fiind confecţionată din gipsul din zilele noastre, în timp ce-n centru erau două vase cu toarte laterale, kantharos, erau folosite mai ales la banchete, în astfel de vas fiind amestecat vinul cu apa pe care-l beau în astfel de prilejuri.”
Romanii erau importatori de vin şi ulei grecesc
„Amfororele de obicei erau produse de import, în ele aducându-se vinul grecesc, uleiul de măsline, sau chiar o pastă, un sos făcut din peşte numit garum, folosit ca şi condiment în mâncare, spre deosebire de gustul nostru pentru mâncare de astăzi, ei mâncând puţin mai dulce şi mai condimentat. Ei n-aveau ceea ce noi astăzi numim desert sau „felul trei”, pentru a-şi asigura necesarul de dulce din organism ei folosind miere, dulceţuri sau fructe în felul principal al mesei.”
Reflexii ascunse într-o lume a plasticului
Ne aflăm în penultima zi a călătoriei noastre în universul arheologic numit Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa şi vizitatorul rămâne uimit de diversitatea realităţilor şi urmelor de civilizaţie întâlnite în această lume veche, barbară. Sistemul de învăţământ roman, simplu dar bine pus la punct care a format minţi luminate în Imperiu, contrastează cu sistemul nostru generator de reforme şi strategii educaţionale moderne, importate de la alţii, produse „generate în eprubetă” care de cele mai multe ori a riscat să creeze generaţii întregi de tineri teoreticieni dar semianalfabeţi. Am întâlnit aici sisteme de canalizare şi încălzire a apei, care dincolo de 2000 de ani pot fi folosite cu succes în orice societate umană civilizată a zilelor noastre, etc. Ani la rând am fost martorii dispariţiei meseriaşilor şi înmulţirii facultăţilor şi a absolvenţilor „de carton”, diplomele de licenţă pierzându-şi treptat din importanţa cerută. Datorită desfiinţării vechilor şcoli profesionale, tinerii au înţeles că munca cinstită şi calificată nu mai are nicio valoare, că-n zilele noastre poţi să fii cineva dacă dai bani unde, când şi cui trebuie. Ne este din ce în ce mai greu să găsim un instalator tehnico-sanitar care să ne lipească o simplă ţeavă de plumb, din simplul motiv că nu prea se mai ştie cum se lipeşte o ţeavă de plumb, supermarketurile oferindu-ne posibilităţi „mai ieftine şi comode” de înlocuire a acestuia cu alama şi cu aşa zisul „henco”. Astfel, plumbul ne-a dispărut şi din vocabular, acel material maleabil uşor de prelucrat termic şi rezistent prin care ajungea apa la consumatorii romani, devenind azi material de muzeu.
Valeriu Ioan
