Ne aflăm de câteva zile la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa, în compania domnului dr. Gică Băeştean, şef al acestei secţii din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, dorind să cunoaştem mai multe amănunte din acest punct de referinţă al culturii antice daco-romane. Dacă în episodul anterior am parcurs „Drumul Imperial” ajungând la „Domus Procuratoris”, astăzi vom intra în „Forul Coloniei”, centrul oraşului unde vom afla din ce în ce mai multe lucruri interesante.
În „Forul” Oraşului – Colonie Ulpia Traiana Sarmizegetusa
„Ne-am oprit la intrarea Coloniei Dacica Sarmizegetusa, în centrul oraşului, unde se intersectau cele două drumuri principale ale urbei. Cel ce venea dinspre Est şi mergea înspre Vest se numea Decumanus Maximus, iar cel ce venea dinspre Nord şi mergea înspre Sud se numea Cardo Maximus, cu punctul lor de intersecţie ce s-a păstrat şi-l vedeţi aicea marcat prin baza asta patrulateră de marmură, pe care la acea vreme mai era şi un altăraş ce marca acest punct important. Este locus gromae – Punctul 0 – punctul în funcţie de care romanii au construit tot ce vedem în jur astăzi, iar noi arheologii ne luăm toate dimensiunile raportându-ne tot la el. Pe de altă parte „Forul” era centrul, unde cetăţenii cei mari ai oraşului făceau judecăţile. Intrarea era flancată de colonade după cum avem acolo cele două fragmente. Numai că, la acea vreme ele aveau o înălţime în jur de 6 până la 8 metri, fiind aliniate aici în partea de Nord şi-n părţile laterale de Vest şi de Est ale „Forului”; pe ziduri erau alte coloane şi încă pe trei părţi era acoperiş. Prin urmare aproape totul era acoperit, cu excepţia părţii centrale, singura descoperită, singura în aer liber. Intrarea se făcea prin spaţiul unde ne aflăm acum, unde era o poartă imensă, monumentală, un tetrapilum susţinută de patru piloni. Astăzi poate că mult mai cunoscut este Arcul de Triumf, monumentul susţinut pe doi piloni, un tetrapilum practic însemnând un dublu Arc de Triumf. Erau câte doi stâlpi unul lângă altul, aceştia fiind bazele pe care acei piloni urcau şi ţineau deasupra capetelor frontonul pe care trebuie să se fi aflat inscripţia de fondare a forului.”
O lume romană din piatră şi marmură dezgolită de urmaşi
„Astăzi, în mare măsură curtea era acoperită cu iarbă, atunci era acoperită cu lespezi de marmură pe care le vedem aici din loc în loc sub forma unor insuliţe. Pe atunci, aici totul era îmbrăcat cu marmură, inclusiv zidurile din jurul nostru care erau placate cu plăcuţe subţiri de marmură, aşa cum aveţi dumneavoastră în case puse gresia sau faianţa. Nici grămezile de bolovani din centrul sau de pe marginile curţii nu sunt întâmplătoare, ele fiind ridicate în ziduri îmbrăcate în marmură care susţineau statui de bronz acoperite cu foiţe de aur a împăraţilor care au avut vreun rol în viaţa acestui oraş sau a provinciei. Noi la Muzeu avem fragmente de la degete de mână, picioare, capete, ce s-au mai păstrat de la ele; pentru că vă povesteam cum oamenii au luat piatra şi şi-au făcut împrejmuiri şi ziduri la case; marmura au spart-o şi au luat-o ca să facă var, dacă stăm să privim împrejur vedem astfel de urme de varniţe; ba chiar la un moment dat, s-a mai gândit careva ca să extragă metale şi să le prelucreze folosind oraşele romane drept carieră sau mină. De aceea noi astăzi, ce mai găsim în pământ sunt mici bucăţele dintr-un imens puzzle pe care încercăm să-l completăm şi nu doar cu ce găsim în pământ aici la Sarmizegetusa, având exemplul romanilor care oriunde au fost au lucrat la fel, putem spune standardizat, ajutându-ne acum şi pe noi prin analogiile oferite. În spatele curţii erau trepte de marmură, astăzi ele nu mai există din motivul contemporan arhicunoscut, prin cele două coridoare laterale făcându-se trecerea spre coridoarele din spate: „Basilica” şi „Curia”.
În plin centru civic roman
„Vă spuneam că-n spatele acelei curţi erau trepte de marmură care astăzi nu mai există, sau că prin coridoare se intra în „Basilica”, clădirea care domina prin înălţime tot ce se afla în zonă; atât în faţă, unde numai coloanele erau destul de înalte, cât şi clădirile din spate. Ea era flancată în partea de Est şi de Vest de câte un podium, unde, de pe cele două tribunalia cetăţenii îşi ţineau discursurile, sau cei doi primari, II virii, judecau. Tribunalul de răsărit avea la subsol o carcer, care nu era chiar închisoarea ci mai degrabă un arest preventiv. Din acest spaţiu se putea intra în curia, la Roma în această încăpere senatorii discutau problemele importante ale Republicii sau Imperiului, în provincii decurionii, care se reuneau într-un fel de consiliu de astăzi al oraşelor – ordo decurionum, discutau problemele importante ale oraşului, prezidaţi de cei doi primari. Dedesubt se aflau două camere cu boltă, aeraria, camerele de tezaur ale oraşului. Încăperile care flancau curia nu au o destinaţie bine precizată, dar aici trebuie să se fi aflat birourile magistraţilor superiori ai oraşului. Vă spuneam în unul din episoadele trecute, că oraşele romane, ca şi oamenii trebuiau să parcurgă o întreagă ierarhie ca să ajungă la acel statut pe care Ulpia Traiana Sarmizetetusa l-a avut de la început, acela de colonia. De exemplu, un municipiu care era inferior unei colonia, avea patru primari, pe când o colonia aşa cum era şi Sarmizegetusa ear copia fidelă a Romei. La Roma erau doi consuli, în provincie, doi primari. Pe lângă cei doi primari ar mai fi de amintit edilii, ce se ocupau de problemele de urbanism şi questorul, ce se ocupa de banii comunităţii. Tot în acea zonă se presupune existenţa „palatului Augustalilor”.
În pieţele romane
„În zona forului se găseau şi taberna, magazine. Înainte ca forul să fi îndeplinit funcţii politice, administrative, era locul unde cetăţeanul roman se ducea să schimbe produse. Astfel avem ştiinţă de forum boarium (piaţa de animale), forum piscatorium (piaţa de peşte), forum oleatorium (piaţa pentru uleiuri), etc.
Partea de Nord a intrării era mărginită de câte o fântână publică, prima dată construite din gresie, iar după dezafectarea şi mutarea lor spre centru vor fi edificate în marmură. S-au păstrat şi inscripţiile celor două monumente. Meşterii care s-au ocupat de aceste construcţii trebuie să fi fost din Asia Mică, ceea ce se poate deduce din tehnica de construcţie, ce constă dintr-un miez de opus incertum şi blocuri de marmură. În ceea ce priveşte statuile folosite drept decor, acestea sunt nişte copii mediocre, dar se ştie că meşterii din Asia Mică reproduc des modelele greceşti. Capitelurile şi cornişa sunt şi ele de origine micro-asiatică. Între această tehnică de lucru folosită la îmbrăcarea forului în marmură, la construcţia fântânilor de marmură şi blocurile de piatră de la cel puţin un apeduct, nu poate să fie o simplă coincidenţă. Legătura dintre toate aceste elemente este dată de meşterii micro-asiatici, care marchează o nouă etapă constructivă a lui forum vetus la Sarmizegetusa. Pe lângă figurile de la marile fântâni de pe decumanus maximus, la Sarmizegetusa se mai cunosc şi alte astfel de piese, care demonstrează existenţa mai multor obiective de acest gen. Se trecea în curtea forului, placată în întregime cu blocuri de marmură. În centrul curţii şi pe margini tronau bazele ce susţineau statui de bronz aurit (din care s-au păstrat doar fragmente) sau marmură a unor împăraţi ce au jucat un rol în viaţa oraşului sau a provinciei.
În părţile de Est, Nord şi Vest curtea comunica cu exteriorul prin portice, colonade de marmură, cu înălţimea de aproximativ 6 m, ce susţineau acoperişuri din ţiglă.”
În loc de „fără cuvinte”
Rămân şocat cititorule de această înstrăinare şi dezgolire fără de sens pe care a suferit-o acest oraş daco-roman şi care într-o măsură sau alta ne influenţează existenţa din multe puncte de vedere. Desigur aceste descoperiri şi săpături puteau să ne vorbească prin date mult mai complete şi precise despre istoria noastră antică fiind întregi, nejefuite, nesărăcite. Nu ai impresia că te afli în preajma descoperirii unei alte lumi, care dispare încetul cu-ncetul spre disperarea ta? Mă simt de parcă aş fi fost pe locul unei crime unde urmele au fost furate, şterse şi distruse. Nu îndrăznesc să mă gândesc că toate aceste nelegiuiri au fost înfăptuite şi de creştini, de oameni care măcar teoretic şi verbal îşi mărturisesc din când în când credinţa ÎNTR-UNUL DUMNEZEU. E timpul revenirii şi ispăşirii. E timpul îndreptării păcatului prin mărturisire şi îndreptare. E timpul întoarcerii ACASĂ.
Valeriu Ioan
