Ne aflăm de câteva zile la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa, în compania domnului dr. Gică Băeştean, şef al acestei secţii din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, dorind să cunoaştem mai multe amănunte din acest punct de referinţă al culturii antice daco-romane. Dacă în episodul anterior ne-a fost prezentat „Forul Coloniei” unde am putut afla lucruri interesante privind sistemul de justiţie şi viaţa comercială a oraşului, astăzi ne întoarcem pe acelaşi „Drum Imperial” din afara zidurilor spre a merge la …
Din nou în afara zidurilor
„Ce ne veţi prezenta astăzi?” „Acum ne îndreptăm spre un alt punct strategic al Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa, unde vom poposi puţin mai mult spre a vă prezenta un alt domeniul unde romanii din această colonie au excelat. Dacă la începutul drumului nostru am vizitat „Amfiteatrul”, „Templul lui Liber Pater”, sau „Templul zeiţei Nemesis”, toate aflate în afara zidurilor oraşului, azi vom vizita „Atelierul de sticlărie”, situat în faţa „Templului lui Aesculap şi Hygeia”, un teritoriu unde localnicii aveau o vastă activitate de producere a sticlei şi nu numai.”
Ateliere meşteşugăreşti în Colonia Dacica Sarmizegetusa
„Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa nu a fost doar unul dintre cele mai mari şi mai importante centre urbane din provincia Dacia, ci şi un mare centru meşteşugăresc. Cuptoarele de olărit desco- perite la Sud şi la Est de oraş atestă în mod clar o producţie locală, ce merge de la ceramica comună şi opaiţe până la cărămizi şi alte materiale de construcţie, printre care trebuie să se fi numărat şi tuburile de aducţiune/ distribuţie a apei. Ştampilele unor personaje precum Ianuarius, Gemellinus, Nimfus, Petatus, etc. întăresc şi mai mult ideea existenţei unor ateliere care aprovizionează piaţa imensă reprezentată de marele oraş şi territorium-ul său, conform Daicoviciu, Alicu 1984, p. 46; Alicu, Paki 1995, p. 24-25; G. Băeştean, Conducte din tuburi ceramice în Colonia Dacica Sarmizegetusa, în Sargeţia 27/1, 1997-1998, p. 253-260; Benea 2007, p. 47-54. În cadrul templului dedicat zeilor medicinei Aesculap şi Hygia avem atestate urmele unui atelier de sculptură. Tot de la Sarmizegetusa provine şi numele unuia dintre cei ce au creat în piatră, este vorba de Claudius Saturninus, conform D. Alicu, C. Pop, V. Căţănaş, Ateliere de pietrărie la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în AMN 13, 1976, p. 125-140; Daicoviciu, Alicu 1984, p. 46, 122; D. Alicu, C. Pop, V. Wollmann, Figured monuments from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în BAR International Series 55, Oxford, 1979, p. 141, Pl. LXVI; A, Rusu-Pescaru, D. Alicu, Templele romane din Dacia, Deva, 2000, p. 40. Datele referitoare la producţia sticlei şi la atelierele de sticlărie din Dacia nu sunt foarte numeroase, ne având nici o sinteză dedicată acestui subiect până în acest moment, conform Benea 2007, p. 47-54. Astfel, în interiorul zonei sacre, aproape lipită de partea de Vest a Templului lui Silvanus, a fost descoperită o clădire, EM 21, cu orientarea Est-Vest, ce are dimensiunile de 25,70 X 13,25 m, construcţie care cunoaşte două faze de piatră, precedate de urme ce indică şi o fază de lemn, dar nu este foarte clar dacă acestea au vreo legătură una cu alta, or, dacă nu cumva este legată de sanctuarele din vecinătate.”
Atelierele erau dotate cu mai multe tipuri de cuptoare
„La un moment dat clădirea este mărită prin adăugarea, în colţul Nord-Estic, a unei camere cu dimensiunile de 4,40 X 4,30 m, ce a fost interpretată drept o anexă. Din cele 10 încăperi ale clădirii, două dintre ele, B(5) şi A (1), situate în partea de Sud-Est, au fost interpretate drept locuri unde avea loc producţia şi prelucrarea sticlei. Motivul care a stat la baza acestei ipoteze a fost faptul că într-una dintre încăperi au fost descoperite trei cuptoare, C1, C2 şi C3, iar în cealaltă două, C4 şi C5. S-a considerat că în cazul bateriei de trei cuptoare unul era folosit pentru obţinerea sticlei brute, a doilea pentru prelucrare, iar al treilea pentru arderea obiectelor confecţionate. În cazul celorlalte două se presupune că ele serveau pentru obţinerea unor piese de dimensiuni mai mici. Semne de întrebare se ridică în legătură cu restul încăperilor. La 4,40 m faţă de clădire spre Sud a fost descoperit un puţ, ce avea diametrul interior de 70 cm şi a fost săpat până la adâncimea de 9,20 m, moment în care lucrările au fost stopate din cauza condiţiilor periculoase. Se pare că fântâna provine dinaintea funcţionării acestei clădiri, iar în momentul în care cuptoarele lucrau a fost folosită drept groapă de gunoi pentru deşeurile rezultate în urma procesului de prelucrare. Aici au fost descoperite numeroase fragmente de sticlă şi de zgură de sticlă, probabil unul dintre argumentele principale în susţinerea ipotezei legate de existenţa unui atelier, conform Daicoviciu, Alicu 1984, p. 130-132; Alicu, Paki 1995, p. 25-26.”
Tehnologii elaborate de producerea sticlei
„Producţia sticlei cunoaşte două etape importante, care şi împart manufacturile în ateliere primare şi secundare. Primele produceau materialul brut prin prelucrarea ingredientelor de bază, nisipul şi natronul (oxid de sodiu sau de potasiu), la care se mai puteau adăuga var (oxid de calciu), mangan, magneziu şi diferiţi alţi oxizi (de aluminiu, de plumb, de fier) pentru obţinerea calităţii sau a culorilor dorite. În cel de-al doilea caz sticla brută se retopea pentru a se obţine diferite obiecte din ea. Dacă primul tip este bine atestat mai ales în Orientul Mijlociu şi Egipt, cel de-al doilea este răspândit în întreg Imperiul Roman. Această diviziune a muncii a presupus şi o dezvoltare a transportului materialului brut spre zona europeană, lucru care început din perioada elenistică. Din sec. I d. Chr. începe să se recupereze şi să se refolosească sticla spartă şi situaţia pare foarte asemănătoare cu cea de aici, atât în ceea ce priveşte amplasamentul, cât şi în ceea ce priveşte instalaţiile de producţie a sticlei. Întrucât nu cunoaştem situaţia stratigrafică şi nici durata de funcţionare a cuptoarelor din capitala Daciei, am putea presupune inclusiv un posibil abandon după satisfacerea nevoilor de început al unui mare oraş.”
Urme şi date arheologice încă nedescifrate în totalitate
„Pe lângă cuptoarele circulare spre sfârşitul sec. I sau începutul sec. II d. Chr. îşi face apariţia o nouă structură, ce are un bazin rectangular şi nu depăşeşte 1 m lungime. Utilitatea acestora nu este foarte uşor de definit. La început au fost privite ca nişte instalaţii pentru topit sticla, dar atunci când s-a putut controla calitatea materialului prelucrat, s-a observat că acesta avea compoziţia cunoscută de peste tot şi atribuită unor grupuri mari deja identificate. Existenţa acestor cuptoare presupunem că ne îndreptăţeşte să luăm în considerare şi prezenţa unor ateliere specializate, în cazul de faţă pe producţia de sticlă, prezenţa unor baterii de la astfel de instalaţii din zona templelor, justificând pe deplin cererea de sticlă, cel puţin în anumite momente de dezvoltare urbanistică. Pe de altă parte, aşa cum se întâmplă şi în alte locuri, nici măcar nu era nevoie ca ele să aibă un caracter permanent, după satisfacerea unor comenzi semnificative pentru anumite edificii, probabil, îşi căutau un alt loc. Prezenţa fragmentelor şi a zgurii de sticlă în fântâna de zidărie din faţa clădirii, ar putea să ne sugereze o funcţionare a atelierului în faza de piatră a clădirii. Dar informaţiile de natură stratigrafică pe care le avem în prezent, ne spun doar că atunci când au început cuptoarele să producă puţul a încetat să mai fie folosit. De asemenea nu este foarte clar dacă structurile de lemn au legătură cu atelierul sau cu clădirile învecinate. Poate că problemele de natură stratigrafică sau cronologică nu sunt clare, dar existenţa unui atelier de sticlărie în această zonă nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Rămâne totuşi întrebarea dacă în Colonia Dacica se producea şi sticlă brută sau dacă aceasta era adusă şi doar se prelucra ulterior … Mâine vă vom prezenta şi celelalte două aşezări monumentale care mărginesc „Atelierul de sticlărie”: „Templul lui Silvanus” şi „Templul Mare”. „Iar până mâine vă dorim toate cele bune.”
Valeriu Ioan
