Ne aflăm de o săptămână la Ulpia Traiana Sarmizetetusa, într-un periplu istorico-arheologic, în compania domnului dr. Gică Băeştean, şef al acestei secţii din cadrul Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, privind cunoaşterea mai multe amănunte din acest punct de referinţă al culturii antice daco-romane. Dacă în episodul anterior am fost oaspeţii “Atelierului de sticlărie” fiindu-ne prezentate camerele şi cuptoarele de producţie, dar şi tehnologiile de producere a sticlei, astăzi ne sunt prezentate “Templul Mare” şi “Templul lui Silvanus”.
Acasă la “zeul pădurilor”
“Templul lui Silvanus” este situat în apropierea zidului de Nord al oraşului roman şi la Sud-Est faţă de amfiteatru. Clădirea de 28 x 12,80 m se pare că a suprapus o clădire mai veche, presupunându-se că aici a existat un templu dedicat zeului Malagbel. La 14,80 m faţă de latura de S unde se afla, probabil, intrarea, edificiul era împărţit în două de un zid median. În compartimentul de Sud au fost surprinse două faze de construcţie. Din prima s-au mai păstrat urmele unei baze de altar şi a unei cella cu dimensiunile de 3,8 x 1,3 m, după care urmează incendierea construcţiei. În cea de a doua fază nava centrală este pavată cu lespezi de piatră. Spre partea de Est a fost descoperit un fragment de plintă, de bază de coloană, care putea indica prezenţa unui portic în această parte. Acum cella este lărgită ajungând la dimensiunile de 5,10 x 2,10 m. Încăperea de Nord era simplă, iar cantitatea mare de oase de animal precum şi lipsa unui pavaj sau a unei legături cu încăperea din faţă, a dus la concluzia că aici a existat o curte acoperită unde se ţineau animalele aduse pentru sacrificii. Printre numeroasele vestigii descoperite, se remarcă un relief reprezentându-l pe zeul Silvanus însoţit de 9 Silvane, care a şi dus la atribuirea edificiului zeului pădurilor. Dar de obicei, cel puţin la nivelul Daciei, acestei divinităţi nu i se ridică sanctuare, ci mai degrabă i se alocă spaţii în construcţiile dedicate altor zei, cum este cazul templului lui Liber Pater de la Sarmizegetusa. La mijlocul sec. III are loc un nou incendiu, datat prin monedele în vremea lui Gordian III (238-244) şi Gallienus (253-268). Se pare că după această dată clădirea nu va mai fi refăcută.”
Un templu maiestos plin de mistere
“Plasat la Est de “Templul lui Silvanus” şi la Nord faţă de zidurile de incintă ale oraşului,”Templul Mare” are dimensiunile de 43,60 x 34 m şi este cea mai mare clădire din Dacia, construită în scopuri religioase. Intrarea se făcea pe latura de Sud şi era marcată de un vestibulum de 5 x 3,5 m, care la rândul lui era flancat de două coloane corintice din marmură. Pronaosul de 4 m lăţime era mărginit pe trei laturi de o colonadă care delimita o curte interioară de 21,30 x 31,20 m. În partea de Nord erau aliniate 12 coloane, în timp ce pe laturile de Est şi de Vest erau câte 18. Cella se afla în partea de Nord, aveând dimensiunile de 10 x 5,60 m şi se compunea dintr-o platformă masivă de piatră, pe care accesul dinspre curte se făcea pe trepte din marmură. În spate se delimitează un opisthodomos patrulater, cu latura de 8,10 m, accesul făcându-se din pronaos. În partea posterioară a clădirii, la aproximativ 1,5 m faţă de colţuri, au fost descoperite două platforme cu dimensiunile de 5 x 4 m, mărginite fiecare de câte două baze de coloane sau pilaştri. Probabil avem de a face cu două capele sau spaţii pentru depunerea ofrandelor, întrucât aici au fost descoperite numeroase opaiţe. Distrugerile târzii (canalele care le regăsim aproape pe întreg teritoriul oraşului) sau chiar contemporane au făcut ca datele care se mai păstrează, să fie extrem de sărace, dimensiunile mari ale clădirii conducând la presupunerea că am avea de a face cu un edificiu în care se practica cultul mai multor divinităţi în acelaşi timp. Clădirea a fost construită spre sfârşitul sec. II, după războaiele marcomanice, deoarece colţul de Nord-Vest suprapune colţul clădirii EM 22, din apropiere, care a fost distrusă şi demolată complet după acest eveniment.”
O invitaţie la continuitate
“Iată că ne aflăm la sfârşit de prezentare a Coloniei Ulpia Traiana Sarmizetetusa, domnule Gică Băeştean. Ce ar mai trebui să ştie vizitatorul de azi al sit-ului.” “Aş vrea să fac o rectificare; ne aflăm la final de prezentare a unui oraş roman, săpat şi descoperit în proporţie de 5 la sută, care se află în aer liber. Noi aici dispunem şi de un Muzeu acoperit, depozitarul muncii de cercetare a nenumăraţi colegi, care adăposteşte valori istorice de neimaginat şi pe care vă invit să-l vizitaţi. Permiteţi-mi acuma ca să vă prezint un scurt istoric al descoperirilor arheologice de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa.” “Chiar vă rog; în ceea ce priveşte invitaţia de-a vizita Muzeul Ulpia Traiana Sarmizetetusa, Gazeta de Nord Vest este onorată de a prezenta cititorilor noştri munca şi valorile depozitate acolo. Dar faceţi-ne până atunci acel istoric al descoperirilor din acest loc. De unde şi când au început acestea?”
Istoricul descoperirilor arheologice de la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizetetusa
“Iniţial a fost descoperit un depozit de bronzuri, care nu a putut fi încadrat cronologic sau cultural cunoscându-se şi materiale ce aparţin culturii Coţofeni, cum ar fi, topoare din piatră şlefuită sau un topor din cupru cu braţele în cruce de tipul Jászládány, varianta Orşova. De asemenea din săpături mai vechi, în locul numit Grohotea Tornească, a fost descoperită ceramică lucrată cu mâna. În condiţii cu totul întâmplătoare, în anul 1823 se descopereau două mozaicuri policrome, ce formau podeaua a două încăperi amplasate în apropierea casei baronesei Nopcsa, la Nord de zidurile oraşului roman, de-a lungul drumului care ducea spre fosta gară. Era vorba despre celebrele mozaicuri ce reprezintă “judecata lui Paris” şi implorarea lui Ahile de către Priam pentru cedarea trupului lui Hector, fiul ucis. Din păcate astăzi aceste importante monumente de artă provincială le cunoaştem doar din nişte desene realizate la vremea respectivă de M. Ackner, fiind distruse după 1832 de către un ofiţer austriac. În anul 1880, după cum am mai spus se crea la Deva “Societatea de Istorie şi Arheologie”, arheologii maghiari Király şi Téglás cercetând partea de Vest, în afara zidurilor oraşului, templul zeilor sirieni şi tot extramuros, în colţul de Sud-Vest templul lui Mithras. Tot ei au început lucrările din zona amfiteatrului şi a termelor aflate în imediata vecinătate, la Nord de zidurile oraşului, iar în partea de Nord-Est templele dedicate lui Malagbel şi lui Aesculap şi Hygia, etc.”
Doi arheologi români de talie mondială
“Din anul 1924 C. Daicoviciu împreună cu O. Floca încep săpături în interiorul oraşului, descoperind ceea ce ei au interpretat drept un “palat al Augustalilor”, mai târziu dovedindu-se a fi forul Coloniei Dacica, săpând şi în cimitirul de Est al oraşului, unde a fost descoperit un mausoleu dedicat familiei Aurelia, la amfiteatru, două Villa suburbana, etc. După o întrerupere, săpăturile arheologice au fost reluate în anul 1973, la aproximativ 100-500 m Est de zidurile oraşului, unde au fost descoperite câteva cuptoare pentru arderea cărămizilor. Atelierul de sticlărie (EM 21), pe care tocmai l-am vizitat a fost descoperit la Nord de zidul de incintă, şi tot în această zonă au fost descoperite mai multe edificii cu posibil caracter religios (EM 2, EM 14-20, EM 22, EM 24). În partea de răsărit şi de apus, de o parte şi de alta a drumului Imperial, se înşirau cele două necropole, în partea de Nord sau de Sud fiind scoase la iveală stele funerare şi morminte. În partea de Vest a oraşului, în zona grădiniţei au fost cercetate clădirile EM 5 şi EM 6, una dintre ele beneficiind de instalaţie de hipocaust, imediat la intrarea în oraş, în anii ’80, fiind cercetat, fără a fi terminat, Domus Procuratoris, Palatul Procuratorului financiar al Provinciei Dacia Apulensis, pentru ca în anii ’90 să continue săpăturile în zona forului coloniei, centrul oraşului de odinioară.
Astăzi cercetările arheologice continuă în zona centrală a aşezării şi în cimitirul de răsărit al oraşului, iar o echipă germană a desfăşurat săpături în zona sacră, a templelor, unde au şi descoperit un templu nou.
Vă invit aşadar mâine şi la noi în muzeu spre a privi şi admira o parte din obiectele descoperite aici.”
Valeriu Ioan
