După un periplu de o săptămână la Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, în care domnul cercetător doctor Gică Băeştean şeful secţiei, ne-a prezentat amănunte din acest punct de referinţă al istoriei şi culturii antice daco-romane, astăzi vom fi oaspeţii Muzeului de Arheologie Sarmizegetusa, într-o continuitate a prezentării acestui loc care şi-a pus amprenta în mod semnificativ pe dinamica dezvoltării cultural-istorice a Europei şi a lumii.
Un Muzeu etalon pentru cunoaşterea civilizaţiei romane de pe aceste meleaguri
„Bine aţi venit la Muzeul de Arheologie Sarmizetetusa. Istoria edificiului punctează anul 1924, an care marchează reluarea cercetărilor ştiinţifice ale metropolei romane, prin sprijinul acordat de către Al. Lapedatu, preşedintele „Comisiunii” şi „Institutul de Arheologie al Universităţii din Cluj” reprezentat de către Constantin Daicoviciu şi de colaboratori precum J. Mallász la început, O. Floca, M. Macrea sau M. Moga mai târziu. Pentru a se valoriza piesele descoperite se vor pune bazele unui muzeu. Un moment important în progresul săpăturilor arheologice de la Sarmizegetusa, îl constituie în anul 1934 vizita regelui Carol al II-lea, însoţit de fiul său, Mihai, cu acest prilej cei doi iluştri oaspeţi semnând în cartea de oaspeţi a muzeului. De altfel, regele Mihai va reveni anul următor însoţit de colegii de şcoală, ultima sa vizită făcând-o în anul 1997, însoţit de regina Ana. De-a lungul timpului au trecut pragul muzeului numeroase personalităţi din lumea culturală, ştiinţifică sau politică precum: Dr. Petru Groza care începând din anul 1932 va veni de mai multe ori; Lucian Blaga şi Caius Brediceanu în anul 1936; Constantin Brâcuşi în anul 1937; Nicolae Iorga în anul 1939, etc.
Noua expoziţie de bază se doreşte o îmbinare între vechi şi nou, între trecut şi prezent, pe lângă piesele originale descoperite în timpul cercetărilor noi încercând să oferim vizitatorului prin intermediul arheologiei experimentale, o imagine a cum trebuie să fi arătat aceste locuri în urmă cu aproape 2000 de ani.
Organizarea armatei romane
În prima sală sunt prezentate începuturile Sarmizegetusei. Primii care au început să construiască aici au fost soldaţii din Legiunea IIII Flavia Felix. Într-o vitrină sunt expuse piese de echipament militar roman originale, iar în jur am prezentat reconstituiri ale diferitelor tipuri de soldaţi din armata romană. Astfel acesta este legatul, comandantul, care avea în subordine trupe mai numeroase. Cu toate acestea el nu era ofiţer de meserie ci un politician, ce trebuia să aibă satisfăcut stagiul militar şi după câţiva ani petrecuţi în armată îşi continua cariera civilă. Ofiţerul de meserie era centurionul, care avea în subordine în jur de o sută de oameni, cornicenul şi chiar dacă avea doar un instrument de suflat era unul dintre cei mai importanţi soldaţi de pe câmpul de luptă, pentru că nu întotdeauna soldaţii puteau să-şi vadă sau să-şi audă ofiţerii, romanii purtau bătălii pe dealuri, în munţi, pe timp de ceaţă, sau în condiţii meteo nefavorabile; practic erau transmisioniştii din armatele moderne ale zilelor noastre. Cei care au susţinut practic războaiele duse de armata romană, au fost legionarii, care spre deosebire de auxiliari erau recrutaţi din rândurile cetăţenilor romani. Într-o legiune erau în jur de 5000-6000 de bărbaţi, îmbrăcaţi în fier de sus până jos, ei începeau lupta aruncând pillonul, o suliţă cu tijă lungă şi subţire, după care continuau lupta cu gladius, acea săbiuţă scurtă. Spuneam că auxiliarii sunt diferiţi faţă de legionari, pe de o parte prin recrutare; dacă legionarii erau recrutaţi dintre cetăţenii romani, ceilalţi erau recrutaţi dintre necetăţenii romani, cum au fost la noi aici în Dacia tracii, aceştia, după 20-25 de ani de serviciu militar primind cetăţenia romană, iar pe de altă pe câmpul de luptă erau mult mai diversificaţi, adică dacă legiunea avea infenterie grea auxiliarii erau în trupe de arcaşi, prăştieri, sau de cavaleri, călăreţi; de aceea şi sabia lor era mai lungă faţă de cea a infanteriştilor pentru a-şi putea atinge inamicul de la înălţimea calului. Mai sunt prezente şi diferite unelte (dolabra) sau obiecte casnice folosite pe timp de campanie.”
„Amfiteatrul”, loc de relaxare a militarilor romani
„Tot de la începuturile oraşului datează şi amfiteatrul, întrucât romanii aveau nevoie şi de relaxare. Am prezentat câteva tipuri de gladiatori, deoarece aceştia nu erau echipaţi la fel şi aveau tipuri diferite de a lupta. Printr-o machetă la scară am încercat să oferim o propunere de reconstituire a amfiteatrului de la Sarmizegetusa, pentru că ceea ce am văzut acolo când am prezentat-o într-unul din episoadele noastre, practic era nivelul cel mai de jos al zidurilor. De asemenea avem expuse şi părţi din echipamentul de gladiatori. Aceştia nu erau echipaţi şi nu luptau la fel. De exemplu aici avem casca; ei aveau şi-o armură grea de fier pe care noi n-o avem, şi luptau cu gladius, acea săbiuţă scurtă care dă numele de gladiatori. În continuare, de la luptătorii traci avem casca, un scut mic rotund prin care se protejau, şi sica acea armă curbată prin care luptau. Vom intra acum în a doua sală a muzeului unde vom vedea câteva din obiectele descoperite în Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa.”
Urme de statui de pe zidurile „Forului”
„Vă spuneam la „For” că acea curte era ornamentată cu statui de împăraţi care au jucat un rol în viaţa acestui oraş, sau al provinciei. Aicea sunt fragmente de la aceste statui făcute din bronz, acoperite cu foiţe de aur, fragmente mai mici cum este acest deget de mână pe care se mai vede inelul, degetul de la picior, laba piciorului, în spate aflându-se capul împăratului Traianus Decius; nu este chipul celui care a fondat oraşul, Decius însemnând „al zecelea”, ci este un împărat de mai târziu.”
Obiecte confecţionate în „Atelierele de sticlărie”
„Aici avem piese de sticlă confecţionate în cele două „Ateliere de sticlărie”, alături de instrumente medicale, găsite în „Templul lui Aesculap şi Hygeia” de peste drum de noi, sau bijuterii purtate-n mare măsură de femei, însă o fibulă de aici a fost purtată şi de bărbaţi pentru că-n antichitate se purtau pantalonii, dar era o ruşine să-i spui unui roman că era purtător de pantaloni. Barbarii purtau pantaloni, pe când romanii purtau toga, care era o bucată semicirculară de ţesătură înfăşurată-n jurul trupului şi prinsă la umăr cu fibula, un fel de ac de siguranţă, sau o broşă din zilele noastre.”
Educaţia copiilor la romani
„Aici în faţă am încercat să vă redăm aspecte din ceea ce a însemnat educaţia copiilor romani, un lucru foarte important la acea vreme care a şi dat unitate unui impriu întins pe trei continente. După cum vedeţi, acele tăbliţe de lemn acoperite cu ceară, pot să fie una de la două-n sus fiind codexuri, copiii scriind cu stillusul, de unde vine numele stiloului din zilele noastre numai că după cum vedeţi, la acea vreme stillusul era un beţigaş de fier sau din bronz ascuţit la un capăt, cu ajutorul căruia se scria pe ceară, plat la celălalt capăt ca în caz de greşeală să poată fi folosit la şters. În ceea ce priveşte instrucţia copilului, copilul era dat la şcoală de la vârsta de 7 ani, până atunci părinţii ocupându-se de educaţia sa.”
Valeriu Ioan