Am spus de mai multe ori că eu, Teodor Curpaş, nu sunt obişnuit să rămân dator! Nimănui! De fiecare dată mă ţin de cuvânt şi – cu ceva întârziere calculată- îi voi răspunde aşa cum simt. Aproape fiecare familie din judeţul nostru este legată, direct sau indirect, de tot ce se numeşte “Unio”. Fie prin uzina cu nume şi renume, fie prin liceul şi şcoala profesională cu numele “Unio”, nume care a trecut, cu faimă, peste graniţele României. Cea mai importantă perioadă a acestei întreprinderi industriale a rămas cea a cărei director general a fost renumitul inginer Vasile Cădar (Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa!). Ce a însemnat atunci a fi director general, care să asigure producţie pentru intern şi extern, să asiguri salarii la 11-14.000 de muncitori, să le asiguri existenţa de zi cu zi, să asiguri dotarea unei şcoli cu peste 1.000 de elevi, să aduni cei mai buni ingineri şi maiştri, să califici atâta personal, să ţii legătura cu atâtea baze de aprovizionare şi de desfacere, să… câte şi mai câte, legate de “Unio”!
Vorbind despre acest om, atât de modest în felul lui, cu o funcţie de primă importanţă în judeţ, plus membru în CC al PCR, membru în Marea Adunare Naţională – funcţii care nu erau la îndemâna oricui şi funcţii de care nu beneficiau multe judeţe! Şi Iosif Uglar, primul secretar, i se adresa cu un respect deosebit, chiar neimpus! Acest director general a fost uitat imediat după iarna lui ‘89. De ce? Aşa suntem noi! Uităm să ne apreciem valorile. Dacă cineva trebuia să fie, cu adevărat, cetăţean de onoare, trebuia să fie Vasile Cădar şi inginerul şef de pe vremea aceea, Vasile Puşcaş. Îmi aduc aminte cum aceşti oameni erau implicaţi în viaţa oraşului şi judeţului. Poate nici “Olimpia” nu cunoştea progresul pe care l-a cunoscut, spre bucuria a 20.000 de spectatori.
De câte ori, cu Vasile Puşcaş l-am lămurit pe directorul general de necesitatea implicării acestuia în progresul “Olimpiei” şi n-a refuzat, ci s-a implicat cu toată fiinţa sa. Îi mulţumesc şi acum, dorind ca mulţumirile să ajute la odihna sa veşnică! Contribuţia sa şi a oamenilor din subordine în folosul comunităţii a fost imensă. Nu s-a angajat în situaţii penibile sau ridicole, lăsând în urma activităţii sale numai cuvinte de apreciere. A ştiut să discearnă binele de rău, mai ales când a fost vorba de interesul cetăţeanului (indiferent de etnie, religie, convingeri politice). Ne-a reprezentat judeţul şi uzina cu cinste, corect în toate înaltele foruri de atunci, conform aşteptărilor sătmărenilor. Nu cred că a făcut răutăţi voite nimănui, din contră, a luptat pentru creşterea prestigiului uzinei, pentru bunăstarea angajaţilor, pentru liniştea sufletească a fiecărui muncitor.
Atunci s-au dat, prin repartiţie, cele mai multe locuinţe salariaţilor, atunci a crescut numărul de clase la liceu şi şcoala profesională, la postliceală, la Şcoala de maiştri şi subingineri (sub grija Institutului Politehnic din Cluj), atunci s-a făcut baza sportivă “Unio”, s-a întărit Clubul sportiv “Unio” ce funcţiona cu 9 secţii sportive de mare prestigiu, atunci se organizau revelioane frumoase ale salariaţilor, atunci concediile oamenilor erau sprijinite financiar şi cu repartiţii în diverse staţiuni. În toate acestea, implicaţiile lui Vasile Cădar erau simţite de către oameni. Din dorinţa de mai mult bine pentru neamul său, stimulat de prietenii şi cunoscuţii săi, nu puţini la număr, cu greu a acceptat, foarte rar, să discute cu presa şi, încrezător, îşi spunea gândurile de viiitor pentru uzină. Era omul ale cărui trăsături îşi aveau originea în acest pământ stropit cu sângele şi sudoarea înaintaşilor. Am fost cu el la Casa memorială “V. Lucaciu” din Apa. Reţin cât de mult l-a impresionat! A fost străin de minciună, fără patimă, nu a urât pe nimeni, a avut respect pentru semenii săi. Chiar dacă azi, multora le este frică să recunoască cele spuse de mine, trebuie să ştie că vorbesc despre un om cu dragoste faţă de ţară şi de neam, un om împotriva minciunii şi răului, un om bucuros de însemnele naţionale, de drapelul ţării, un om al verticalităţii!
L-a caracterizat spiritul de adevăr şi dreptate. L-am cunoscut bine, fiica şi fiul fiindu-mi elevi şi… nu orice elevi. Paul, inginerul, l-a urmat pe tatăl său. Acolo, în familia Cădar, educaţia a fost pe primul plan! Am fost cu soţii Cădar în concediu, 30 de zile, prin Italia, Germania, Austria, Iugoslavia, Ungaria. Modestia şi bunul simţ s-a văzut şi aici. Vreau să cred că V. Cădar a fost admirat de toţi cei care au avut privilegiul să-l fi cunoscut: salariaţi, prieteni, colaboratori etc. Este o mare onoare pentru mine să scriu în numele lor, o onoare să fi avut norocul să întâlnesc un astfel de om ca domnia sa, o personalitate marcantă în judeţ şi ţară, un mare patriot. Pe parcursul unei vieţi ne este dat să întâlnim tot felul de oameni, având de învăţat de la fiecare. Vasile Cădar era demn pentru emisiunea TV “Oameni şi fapte”. Pe câţi a ajutat acest om şi, cred, toţi i-ar spune acum un sincer “mulţumesc!” Darul cu care a fost binecuvântat îl simte omul ajutat de el în fiecare zi: este recunoştinţa şi iubirea oamenilor ce-l plasează printre oamenii valoroşi ai judeţului.
A trecut ceva timp de la “plecarea” lui, chemat la Domnul Îndurărilor. Noi, care l-am preţuit, vom face să simtă că l-am stimat, aducându-i mulţumiri pentru tot ce a făcut!
Dumnezeu să-l odihnească în pacea Sa!
Teodor Curpaş