More

    Ziua când Dumnezeu îți dă cu mingea-n nas

    Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos! Dumnezeu e stelist, Dumnezeu e român! Și tot așa, de ziceai că Dumnezeu nu are ceva mai bun de făcut decât să-i dicteze tactica lui Gâlcă, pentru a-i băga bani în buzunar lui boier Gigi.

    Ei, uite că Dumnezeu poate fi și bulgar! Și că dacă-L invoci la victorie, amintește-ți de El și la înfrângere! Da, poate că a vrut să te pedepsească, pentru că prea mult ai luat în pustiu numele Lui. Iar dacă L-ai silit să-Și pună crampoane și să coboare pe gazon, atunci nu te plânge că ți-a dat cu mingea-n nas!

    Soarta s-a răzbunat crunt pe steliști:
    * După ce la București au marcat golul victoriei în minutul 88 (Chipciu), la Sofia au primit golul înfrângerii în minutul 90 (Wanderson).
    * După ce la București bulgarii au șutat în bară la scorul de 0-0, la Sofia steliștii au dat-o-n bară tot la 0-0.
    * În minutul 119, bulgarii au rămas în 10 oameni, după eliminarea portarului Stoianov, care l-a faultat pe Varela în poziție iminentă de gol. Steaua părea să aibă un avantaj decisiv.
    * Avantajul părea să se concretizeze când primul penalty a fost ratat de bulgari, prin chiar brazilianul care le adusese fericirea în minutul 90: Wanderson.

    * Bulgarii n-au avut portar de profesie la penalty-urile de departajare, pentru că efectuaseră toate cele trei schimbări. De aceea, în poartă a intrat fundașul Moți. Acesta a apărat două lovituri de la 11 metri, cu una mai mult decât stelistul Arlauskis, care e goalkeeper de meserie!

    * Eroul bulgarilor, în meciul cu românii, a fost românul Cosmin Moți. Nu doar că a apărat două penalty-uri, dar a și marcat unul crucial pentru Ludogoreț: chiar pe primul.

    Steaua a ratat incredibil calificarea în grupele Ligii Campionilor! Confruntarea de la Sofia a avut toate ingredientele unei tragedii. Iar urmarea este dureroasă: peste 15 milioane de euro mai puțin în vistieria clubului din Ghencea.

    Nu a șocat atât verdictul, cât scenariul. Șoc și groază, thriller, horror. A fost un meci la care bulina cu “Interzis minorilor și persoanelor cu probleme cardiace” era obligatorie. Dacă Dumnezeul lui Becali a tot fost stârnit să se ocupe și de fotbal, iaca și-a făcut timp și pentru asta. Dar n-a fost bine deloc pentru steliști!

    După ce vezi un asemenea meci, parcă nici nu mai ai nevoie de explicații tehnico-tactice. Rațiunea a fost trimisă la plimbare, logica a fost dată peste cap. O pedeapsă divină, am putea spune. Una pe care Steaua, cu habotnicul ei patron, a căutat-o cu lumânarea.

    Iar dacă Dumnezeu și-a trimis un sol pe Pământ, să-i aplice lui Gigi pedeapsa binemeritată, atunci i-a dat și un nume: Cosmin Moți. Un dinamovist care s-a transferat în Bulgaria special pentru a scufunda într-o zi corabia cu berbecuți a (b)oierului din Pipera, devenit între timp vicontele de Poarta Albă.

    Grigore Cartianu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE