Ziua contabilului român, la a zecea ediţie la Satu Mare

Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), Filiala Satu Mare, va sărbători, în data de 21 septembrie, Ziua Contabilului Român. Evenimentul se află la cea de-a X-a ediţie, iar tema sub egida căreia se desfăşoară manifestarea din acest an este “Directiva 34/2013 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene – Aşteptări şi provocări în evoluţia profesiei contabile”. Tema urmăreşte îmbunătăţirea mediului de afaceri, a reducerii sarcinii globale de reglementare, în special pentru IMM-uri, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional. În a doua parte a evenimentului va fi organizat un top local al celor mai bune societăţi membru CECCAR, aflat la a IV-a ediţie, şi vor fi acordate premii societăţilor membru CECCAR care au avut cea mai fructuoasă activitate în anul 2013.

Manifestarea va avea loc la restaurantul Aurora, cu începere de la ora 10.00, moment de deschidere respectat în toată ţara la nivelul celor 42 de filiale. La acest eveniment sunt aşteptaţi membri, stagiari, economişti, directori, oameni de afaceri din judeţ, care vor avea prilejul de a-şi împărtăşi părerile despe activităţile profesionale, mediul economic, de a socializa şi de a se cunoaşte între ei.

În cei peste 90 de ani de activitate, CECCAR a dobândit tradiţie şi profesionalism în domeniul contabilităţii din România, este recunoscut la nivel internaţional, are peste 21.000 de membri la nivel naţional şi este membru al Federaţiei Internaţionale a Contabililor şi a Federaţiei Experţilor Contabili Europeni. Filiala Satu Mare a CECCAR are în prezent 421 de membri activi şi 180 de membri inactivi. CECCAR organizează întâlniri lunare în fiecare zi de 27 a lunii şi acordă asistenţă informaţională pentru fiecare membru.
Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Afacerea Masca!

Nu degeaba se zice că pe vreme de război și pandemie se fac cele mai babane afaceri. Bine, nu le face omul de rând,...

Resetarea presei, extremă urgență

Din clipa în care încrederea publicului în presă intră în declin, nu mai există, practic, șansa unui guvern de a se sprijini pe un...

Dezvoltarea orașului Livada și bunăstarea locuitorilor, obiectivul principal al conducerii orașului

Primele luni ale lui 2020 găsește primăria din Livada cu o activitate prolifică pe mai multe paliere, investițiile fiind complexe și menite să dezvolte...

Adrian Ștef: ”Voi cere ca subprefecții ALDE să-și prezinte demisia!”

Invitat joi seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord Vest TV, fostul președinte al Consiliului județean Satu Mare, Adrian Ștef a declarat...

Câinele Athos, spaima contrabandiștilor. O nouă captură

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unor acțiuni specifice desfăşurate în zona de competenţă, 1.000 pachete...