More

    Agricultorii pot obţine avansuri din subvenţiile de suprafaţă

    Fermierii care vor să primească anticipat bani de la UE trebuie să solicite o adeverinţă de credit garantat, până la 90% din sumele cuvenite. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început în urmă cu o lună, eliberarea adeverinţei pentru beneficiarii Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă – Campania 2014, care intenţionează să accelereze credite bancare pentru finanţarea activităţilor cerute.

    Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru IMM garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. Toate convenţiile încheiate între APIA, bănci şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA (apia.org.ro) a anunţat marţi instituţia.

    Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, centrul judeţean/local APIA unde acesta a depus cererea va elibera o adeverinţă prin care afirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru 2014 care atestă, totodată, că au fost finalizate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului, în prealabil, până la eliberarea cererii.

    Pot beneficia de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledecţie) numai după finalizarea acestor centralizatoare. După ce au obţinut documentul de la APIA, fermierii se prezintă cu el la unitatea bancară şi în baza adeverinţei, pot solicita un credit în aşa fel încât să obţină banii mai repede.

    Fermierii pot obţine în avans până la 90% din cuantumul subvenţiei APIA, care pentru anul 2014, este de 120 de euro pe hectar, cu aproximativ 9% mai mult decât în anul 2013. Pe lângă avansul sporit, celelalte avantaje pentru fermieri sunt reprezentate de documentaţia simplificată şi cerinţele reduse de garanţii, creditul fiind pus la dispoziţie după prezentarea adeverinţei APIA.

    Ioan Raţiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE