More

    Despre mit şi legendă

    Legenda, se cunoaşte, transmite aceeaşi informaţie ca şi mitul. Ea creează o personalitate enigmatică, pe când mitul pleacă de la această personalitate enigmatică. De aceea, între ele există deosebire, dar nu şi opoziţionalitate. Claude Levi Strauss spunea că “mitul s-a născut de la începutul omenirii şi a evoluat pe tot parcursul devenirii sale spaţiale”. Iată de ce suntem siguri că oamenii de la început, azi şi în viitor, vor continua să plăsmuiască mituri – funcţia aceasta ţinând de natura fiinţei omeneşti. Şi asta chiar fără ca omul să ştie că o face. Aşa s-au plăsmuit întotdeauna miturile, apoi au fost vehiculate de rapsozi sau de oamenii cei mai comuni şi mai obişnuiţi din gură în gură, trecând de la generaţie la alta, fără ca măcar cei mai mulţi să fie conştienţi de ceea ce mestecă în gură ca adevăr, fiind spus de ei.

    Dar înafară de istorism şi fenomenologie, caracteristica de seamă a mitului, care-i dă valori inestimabile, este percepţia extrasenzorială. Mitul şi legenda astfel descriu fenomene care s-au întâmplat sau care se vor întâmpla, din trecut sau din viitorul îndepărtat, fenomenele fiind văzute aici întocmai ca printr-un tunel al timpului. De aceea, dacă este să ne referim la metodă şi comportament de formă, s-ar putea spune că în timp ce ştiinţa este un efort de evoluţie, mitul şi legenda sunt de involuţie, aşa cum spunea Mircea Eliade, ele tinzând spre forma primară de gândire, globală, intuitivă.

    Analizând cele spuse de mit şi de legendă, descoperim că uneori adevărul ne este dat de-a gata, alteori este ascuns de metafore, de alegorii, de figuri de stil, împodobit fiind aşa tocmai de aceea ca să poată străbate veacurile şi transmite mesajul pe care îl au de transmis. Iată pentru ce mitul şi legenda au o formă arhaică, simplă, dar atractivă, deşi nu le lipseşte deloc intriga, înţelegerea polisemantică şi bogăţia de informaţie. Aşa că pe drept cuvânt, în “Aspectele mitului”, Mircea Eliade spune că “mitul este irupţia supranaturalului în lume”…

    Autorii anonimi ai miturilor şi legendelor au acordat o vastă gamă tematică, după temele pe care le-au crezut ei a fi interesante. Cu timpul, acumulându-se, cei care le-au luat în analiză le-au clasificat în mituri teogonice, cosmogonice, antropogonice, civilizatoare, astrale, mituri ale focului, eroice, ale începutului şi sfârşitului lumii, milenariste… Sau din alt punct de vedere: memoriale, fenomenologice, cosmografice, transcedentale etc.

    Modalitatea de formare a mitului este chiar ceea ce rezultă din raportul sub care se află cele nouă feluri de cunoaştere din fiinţa omenească atunci când este confirmată în frământarea şi insistenţa în gândire a problemelor fundamentale pe care omul şi le-a pus dintotdeauna.

    Ioan Raţiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE