Interesant mi se pare că, atuci când trebuie să-mi aştern gândurile pe o coală albă despre un prieten, nu mă documentez într-o anumită speţă, din diferite surse. Şi-a refuzat vârsta şi la 1 octombrie trebuia să împlinească Ion Vădan vârsta de 65 de ani. N-a fost să fie. Deşi îl cunosc pe Nelu Vădan de câteva decenii, poate nu în întregime, dar ştiu că din arta scrisului şi-a aprins candela vieţii, făcând din ea o flacără ce va dăinui, o flacără a veşniciei, de care numai scriitorii pot beneficia.
Născut la 1 octombrie, când în calendarul nostru stă scris “Acoperământul Maicii Domnului”, el a fost o bună veste pentru familia sa şi va rămâne pe mai departe un vestitor de grai şi simţire românească pentru tot neamul nostru. A trudit până în ultima zi şi cei care l-aţi cunoscut, ati citit un număr impresionant de titluri de cărţi scrise de el şi imens număr de cărţi editate de el prin editura ce o coordona. Scrierile lui Nelu Vădan au fost trecute apoi prin condeiul unor importanţi critici literari contemporani cu autorul. A fost chemat de Dumnezeu acolo, aproape de El, pentru sufletul lui bun, mereu pe baricadele dreptăţii şi demnităţii noastre. Prin complexitatea profilului său profesional a fost, deopotrivă, un cunoscut scriitor sătmărean, un bun realizator de emisiuni la televiziune, a fost un om de onoare. Toate acestea mă duc la gândul că-l putem defini pe Nelu Vădan aşezându-l între definiţia profesională şi cea umană, îmbrăcând cele mai multe trăsături ale mulţumirilor pentru tot ce a realizat într-o lume, care de multe ori, părea să-şi piardă repere fundamentale. Nelu s-a remarcat prin constanţă şi fermitate în valorile pe care şi le-a definit în meserie şi în viaţă.
Mulţi ani la cârma Editurii “Dacia” din Cluj-Napoca, au fost conturaţi atât de frumos în slujba limbii române, ataşamentul faţă de păstrarea curată a ei şi de transmiterea ei din generaţie în generaţie, nu sunt doar nişte dorinţe, ci sunt fapte reale. Ele semnifică demnitate, curaj, muncă şi multe argumente prin care s-a putut raporta, cu puterea exemplului. A trăit într-o lume plasată sub semnul confuziei şi nonvalorii, în care senzaţionalul şi divertismentul ieftin diminuează spaţiul public dedicat actului cultural autentic. El a venit mereu să acopere golurile din cultura judeţului, simţindu-se atât de apropiat nouă, chiar dator uneori. Şi a făcut-o mereu.
La Nelu am văzut zvâcniri, indiferent de neajunsuri şi crize de tot felul, susţinând şi promovând cultura, situând-o printre priorităţile constante ale conducătorilor oraşului şi judeţului nostru. În ceea ce mă priveşte, consider că noi i-am oferit prea puţin, raportat la ceea ce a oferit el acestui judeţ. Acum putem doar să regretăm! O facem cu Nelu, apoi cu altul şi tot aşa… valorile nu vor fi apreciate! De ce? Consider o datorie de onoare să amintesc conducătorilor de instituţii de resort, ca în fiecare an, la ceas de sărbătoare, să nu uite că în calendarul valorilor sunt înscrise nume ce trebuiesc preţuite, cel puţin după ce ne-au părăsit!
Ideile demarate de Nelu Vădan, sunt demne de urmat în actele de cultură destinate să reprezinte o recunoaştere publică a creatorilor de frumos. De asemenea, Nelu s-a remarcat prin opera literară, atât de sugestiv şi convingător prezentată la lansări, ca slujind cu mult sârg neamul românesc şi credinţa strămoşească. S-a dovedit a fi un bun cetăţean, un apărător al valorilor naţionale şi a celor religios-morale şi sprituale ale neamului nostru. Nelu Vădan este aşezat la loc de cinste, în galaxia celor mai valoroşi şi complecşi oameni de cultură sătmăreni, ardeleni şi pe plan naţional. Intelectual autentic, cu diverse, profunde şi rafinate preocupări social-culturale, ancorate în esenţa spirituală a neamului românesc, din a cărui rădăcină s-a aprins, din a cărui sevă s-a hrănit. Neuitarea originii sale a vibrat mereu în sufletul lui, până în cea mai adâncă dimensiune a crezului său. E bine ca în fiecare bibliotecă din judeţ, I. Vădan să fie prezent, pe unul din rafturile de cinste, el rămânând fin observator al firescului, un suflet de frate, de fiu, de tată şi bunic, de om care şi-a purtat cu demnitate blazonul statorniciei în judeţ, ţară, străinătate şi mai ales acolo unde se vorbeşte româneşte.
Am avut deseori şansa să-i fiu în preajmă, dar niciodată nu am cutezat să pătrund dincolo de graniţa afişată de el. De fapt, nu a permis nimănui să treacă. A fost şi un prototip al omului locului de care cauţi să-ţi legi obârşia. O toacă din lemn de paltin şi un sunet de clopot s-au pornit! Mi-au spus cât de mult seamănă Nelu cu paltinul, un arbore cu trunchiul drept, din esenţă dură şi textură frumoasă, cu frunze crestate adânc, flori mici şi fructe prevăzute cu aripi. De aceea a putut zbura până la Dumnezeu, care-l ocroteşte şi-l odihneşte în pacea Sa!
Teodor Curpaş