Ne aflăm la sfârşit de itinerar în Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, un loc plin de urme ale istoriei daco-romane. Timp de nouă episoade l-am avut ca însoţitor pe domnul cercetător doctor Gică Băeştean şeful secţiei, care ne-a prezentat sit-ul arheologic oraş – colonie roman, dar şi Muzeul de Arheologie Sarmizegetusa şi cum misterele nu s-au sfârşit încă, vom fi şi în acest episod martorii prezentării acestui loc care şi-a pus amprenta în mod semnificativ pe dinamica dezvoltării cultural-istorice a Europei şi a lumii.
După muncă, puţină relaxare
„Suntem la final de drum? Am petrecut clipe de neuitat la dumneavoastră în secţie prezentând şi cititorilor noştri mărturii deosebite ale unei civilizaţii antice care prin cultură şi patrimoniu şi-a pus amprenta pe dinamica dezvoltării geopolitice a societăţii umane din acea perioadă. Ce ne-a mai rămas de văzut?” „Nu puteţi pleca din muzeul nostru fără să participaţi măcar la un joc din acele timpuri. Lăsând gluma deoparte, ne aflăm într-o sală unde sunt expuse astfel de jocuri. Ca să nu se plictisească romanii jucau diverse jocuri; unul dintre ele poate-l recunoaşte-ţi este vorba de moara sau ţintarul, acest exemplar fiind refăcut de noi. Din acele timpuri avem jetoanele, piesele de os. Se jucau de asemenea zaruri. Câteva exemplare sunt confecţionate de noi, altele două – trei fiind rămase de pe vremea romanilor. În cazul acestora ele au fost măsluite, observându-se că n-au o formă cubică perfectă, trebuind atunci – să cadă ce trebuia pentru cine trebuia -.”
Câteva date despre denominaţiile folosite în Imperiul Roman
„Tot aici avem expuse accesorii pentru măsurători. De exemplu o talancă de bronz, sau pondere – greutăţi din plumb sau din piatră – în timp ce sistemul economic roman este reprezentat prin câteva monede. De exemplu, numerele 15 şi 17 sunt monedele mijlocii de bronz, „ASUL” şi „DUPONDIUS”. „ASUL” este o monedă din cupru, în greutate de aproximativ de 11 grame, în diametru de aproximativ de 30 mm, folosită perioada sec. II i.e.n. – III e.n, ca unitate monetară de bază, în timp ce „DUPONDIUS” este o monedă dintr-un material numit Orichalcum (aliaj de cupru-bronz), în greutate de aproximativ 12-15 grame, cu un diametru de aproximativ de 35 mm folosită în perioada sec. III i.e.n. – III d. Chr., având o valoare echivalentă cu doi “ASI”. De asemenea avem cu numărul 16 expusă moneda mare de bronz „SERSTETIUS”, o monedă confecţionată din acelaşi material cu „DUPONDIUS” , din Orichalcum, în greutate de aproximativ de 25-30 grame şi diamentru de aproximativ de 40 mm; monedă folosită în perioada dintre secolul III î.d.Chr şi secolul II d. Chr., fiind echivalent cu doi “DUPONDIUS” şi patru “ASI”. Numerele 18 şi 19 sunt monedele de argint, „DENARIUS”, un fel de dolari din acea vreme, datorită răspândirii până-n China, inclusiv Dacii folosindu-le înainte de cucerirea romană, o monedă de argint cu o greutate de aproximativ 3,5 grame şi cu un diametru de aproximativ 20 mm, folosit în perioada dintre secolul III î.d.Chr. şi III d. Chr., având o valoare echivalentă cu: patru „SERSTETI” şi 16 “ASI”. Urmează numărul 20 – „ANTONINIANUS” – moneda de argint, în greutate de aproximativ de 6 grame, în diametru de aproximativ de 20-24 mm, introdusă de Împăratul Caracala prin anul 200 d.Chr. La început moneda a avut un conţinut redus de argint (aprox. 50% din greutate) pentru ca la finele scolului III d.Chr. să nu mai conţină aproape deloc argint ( 2%), având o valoare echivalentă cu: 1,5 „DENARI”.
O scurtă rememorare a traseului nostru la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Ne aflăm la final de periplu în lumea daco-romană de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi simt nevoia să recapitulez pe scurt traseul pe care am mers timp de zece episoade. Astfel în vizita sa, vizitorul Coloniei este întâmpinat chiar de la intrare de „Templul lui Liber Pater”, un fel de Dionisos Bachus pentru cei care mai trăgeau la măsea; urmând în continuare „Templul lui Aesculap şi Hygeia”, zeii medicinei, loc în care locuitorii mergeau să se roage pentru sănătate, fiind şi un fel de spital unde puteau să primească prim ajutor dacă era cazul, pentru ca mergând în partea dreaptă a intrării să fie întâmpinat de „Locuinţa”, o „Schola Gladiatorum”. Ne aflăm în apropierea „Amfiteatrului” şi ca orice oraş roman care se respectă şi se mândreşte cu un astfel de vestigiu, pe teritoriul oraşului trebuiau să existe mai multe astfel de locuri unde se antrenau aceşti oameni care veneau aici, locul meritându-şi statutul, prin faptul că se afla în apropierea unui loc plin de activităţi de lupte, cu zgomotele, mizeriile şi toate celelalte elementele cuprinse într-un astfel de domeniu. Tot în zonă putem vizita şi „Templul zeiţei Nemesis”, printre altele protectoarea norocului, a justiţiei şi a răzbunării. În cazul amfiteatrelor ea reprezenta norocul pentru că, aceia care intrau acolo aveau nevoie de mult noroc ca să iasă pe propriile picioare; altfel îi scoteau alţii asta însemnând că nu mai erau în viaţă. De departe cel mai important edificiu din zonă îl constituie „Amfiteatrul”, loc cu sângeroase amintiri, cele mai îndrăgite fiind luptele de gladiatori, luptele între oameni, între oameni şi animale sau luptele între animale, dar şi alte genuri de spectacole mai puţin războinice, cum erau reprezentaţiile de teatru, mimă sau sport. Toate se întâmplau într-o arenă, unde în mare măsură era acoperită cu nisip sau rumeguş ca să absoarbă sângele. La sfârşit suprafaţa era curăţată cu apă, apa murdară fiind scoasă prin marele canal în afara amfiteatrului şi apoi a oraşului, vărsându-se într-un râu care acum curge undeva prin apropiere. Evident canalul nu era descoperit ca şi astăzi; erau nişte lespezi mari de piatră care-l acopereau pentru ca, cei ce veneau aici să nu cadă-n el. Lărgirea canalului în partea centrală a arenei, era locul unde în acea vreme exista o pegma, o maşinărie ce servea la realizarea de efecte speciale în timpul spectacolelor care aveau loc aici. Plecăm de aici pentru ca să intrăm în oraş prin fostul „Drum Imperial”, înainte de asta oprindu-ne pentru a admira „Domus Procuratoris” – palatul procuratului financiar, ministrul de finanţe, omul care se ocupa de taxe şi de impozite, din acest punct de vedere Sarmizegetusa aflându-se aici într-o zonă strategică. În faţă erau birourile pentru cei care lucrau în palat, în apropiere un templu, iar în spate termele – băile. Foarte civilizaţi, localnicii se spălau zilnic, aici nefiind băile publice pentru toţi oamenii care trăiau în afara zidurilor, sau în zona centrală la „For”, fiind folosite doar de cei care lucrau în palat. Intrăm în cele din urmă în „For”, centrul oraşului; curtea de atunci era acoperită cu lespezi de marmură pe care le vedem aici din loc în loc sub forma unor insuliţe. Pe atunci, aici totul era îmbrăcat cu marmură, inclusiv zidurile din jurul nostru care erau placate cu plăcuţe subţiri de marmură. Nici grămezile de bolovani din centrul sau de pe marginile curţii nu sunt întâmplătoare, ele fiind ridicate în ziduri îmbrăcate în marmură care susţineau statui de bronz acoperite cu foiţe de aur a împăraţilor care au avut vreun rol în viaţa acestui oraş sau a provinciei. În curte existau trepte de marmură, prin coridoare intrându-se în „Basilica”, clădirea care domina prin înălţime tot ce se afla în zonă; atât în faţă, unde numai coloanele erau destul de înalte, cât şi clădirile din spate, flancată în partea de Est şi de Vest de câte un podium, unde, de pe cele două tribunalia cetăţenii îşi ţineau discursurile, sau cei doi primari, II virii, judecau. Tot aici se găseau şi taberna, magazine. Înainte ca forul să fi îndeplinit funcţii politice, administrative, aici era locul unde cetăţeanul roman se ducea să schimbe produse. Astfel avem ştiinţă de forum boarium (piaţa de animale), forum piscatorium (piaţa de peşte), forum oleatorium (piaţa pentru uleiuri), etc. Ieşind dintre zidurile oraşului, avem de vizitat o zonă la fel de importantă: „Atelierul de sticlărie”, „Templul lui Silvanus” şi „Templul Mare”, locuri unde locuitorii romani au reuşit să creeze obiecte de sticlă, adevărate opere de artă, prin tehnologii de topire în cuptoare cât mai complexe.
La final de călătorie
„Vă mulţumim pentru răbdarea pe care aţi avut-o, alegând să fiţi alături de noi în acest periplu de vizitare a ruinelor şi Muzeului de la Sarmizegetusa şi îi aşteptăm pe cititorii şi telespectatorii dumneavoastră, ca pe viitor să ne păşească pragul. Adresa noastră este: comuna Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara, strada Principală nr. 1. Încă o dată vă mulţumim şi vă aşteptăm”. „Mulţumim şi noi pentru călăuzirea pe care ne-aţi oferit-o timp de zece episoade în această lume mirifică a Daciei Romane, invitându-i pe cititorii şi telespectatorii noştri să vină aici cu încredere, să „soarbă” picătură cu picătură din „marele pocal” al istoriei noastre antice. Iar noi o să ne revedem stimaţi cititori şi-n alte episoade, pe „drumuri de istorie”. Până atunci să ne auzim de bine.
Valeriu Ioan
