A început şcoala cu nestăpânitele emoţii pentru părinţi, învăţători şi profesori. Elevii neastâmpăraţi se joacă dezinvolţi prin curtea şcolii în binemeritatele pauze. Părinţii îşi fac tot felul de griji mai ales în privinţa programei şcolare, care de multe ori este prea încărcată, la anumite şcoli. Lecţiile sunt stufoase şi scrise într-un limbaj excesiv de elevat. Învăţătoarele şi profesorii trebuie să „traducă” la ore, în timpul predării, lecţiile scrise de creatori elevaţi.
Sindicatele din învăţământ au intervenit de multe ori cu sugestii concrete, venite din partea cadrelor didactice, în vederea simplificării programei de învăţământ, dar mai ales adăptării acesteia în funcţie de nivelul de înţelegere a elevilor. Există situaţii în care părinţii, chiar dacă sunt cu studii superioare de specialitate, sunt şi ei puşi în dificultate astfel încât nici ei nu pot să-şi ajute odraslele în rezolvarea unor teme de casă. Cei mai înstăriţi din punct de vedere material apelează la ore suplimentare pentru ca elevii lor să înţeleagă mai bine ce-au vrut autorii de manuale să transmită prin enunţurile lor întortocheate şi abstracte.
Astfel, în loc să le fie drag elevilor de carte, unii dintre ei intră în panică, iar indiferenţa şi incapacitatea de înţelegere îi conduce spre superficialitate. Lecţiile nu sunt ancorate pe deplin în realităţile pe care tinerii le întâlnesc în viaţa tumultoasă a economiei de piaţă. În continuare, avem de-a face cu un sistem de învăţământ greoi, lipsit de pragmatism. Modelul de învăţământ finlandez, spun unii specialişti în domeniu, este cel mai eficient şi simplificat astfel încât elevii reuşesc să înveţe încă de la şcoală lecţiile. Alţi părinţi, care au rudenii în Canada spun acelaşi lucru despre un sistem de învăţământ simplificat şi atractiv pentru elevi. Elevii nici nu ştiu că învaţă, deoarece ei acumulează informaţiile în mod relaxat şi natural. Alte probleme, dintre atâtea cu care se confruntă elevii şi cadrele didactice, sunt cele legate de identificarea calităţilor pe care le are fiecare elev în parte şi aptitudinile native cu care acesta este înzestrat prin codul lui genetic. În acest fel, educaţia elevilor trebuie gândită în mod diferenţiat, pentru că nu toţi au aceleaşi aptitudini, motiv pentru care nu înseamnă că unii sunt mai deştepţi şi alţii mai proşti. Fiecare elev are un anumit dar dăruit de bunul Dumnezeu. Este de-a dreptul ridicol să ceri tuturor elevilor să înveţe la fel de bine o materie sau alta. Pe vremuri existau profesori, care împărţeau elevii dintr-o clasă pe grupe, la anumite materii, în funcţie de nivelul lor de competenţă. Cei mai dotaţi, cu înclinaţii vădite la o materie sau alta, primeau o temă mai vastă, în timp ce elevii care aveau alte înclinaţii primeau teme la un nivel de cultură generală. Zilele trecute am întâlnit o doamnă, care a lucrat ani şi ani de zile în învăţământ. Dânsa mi-a relatat faptul că la o anumită materie din zilele noastre democratice, nu spun care, a trebuit să se pregătească ore în şir, ba a mai consultat şi alte colege, pentru a-i putea explica nepoatei sale lecţia. Mama unei eleve, cu venituri modeste, spunea că nici ea nici soţul ei nu au reuşit, la o altă materie, să înţeleagă lecţia şi au apelat la fratele ei, care se află în Anglia. Acesta, prin intermediul internetului a reuşit să o ajute pe nepoată să înţeleagă tema de casă. Datorită programei şcolare excesiv de pretenţioasă, multe din lecţiile, care altădată se studiau în clase mai mari, au fost aduse în clasele mai mici, iar mulţi dintre elevi nu prea reuşesc să înţeleagă şi să fixeze bine informaţiile.
Adevărurile existente în învăţământul nostru sunt multe, pe care le cunosc cel mai bine elevii, cadrele didactice şi părinţii. Profesorii mai îndrăzneţi au redactat tot felul de referate pe care le-au trimis la factorii decidenţi, dar schimbările în ceea ce priveşte reforma din învăţământ se petrec cu „viteza melcului”, în timp ce alţii uită de Pestalozzi.
Dumitru Ţimerman