More

    România, locul 4 în topul firmelor mari

    România ocupă locul patru între statele din Europa Centrală şi de Est (ECE) cu 48 de companii prezente în top 500 al celor mai mari firme din regiune realizat de Coface, locul cinci după afacerile realizate de acestea, de 46,4 miliarde de euro, şi poziţia a treia după profit, de 2,05 miliarde de euro. Faţă de 2012, când erau 54 de firme din România, şase companii au părăsit topul Coface.

    “Din punct de vedere regional şi în comparaţie cu media UE, România s-a distins în 2013 cu o creştere economică de 3,5%. Deşi numărul de firme din România aflate în clasamentul celor mai mari 500 de companii din Europa Centrală şi de Est este similar cu cel din anii anteriori (circa 10% din total), este încurajator pentru economia românească faptul că cei mai mari producători economici ai săi au avut o evoluţie pozitivă în ceea ce priveşte performanţa financiară, rezultatele pentru 2013 indicând o creştere medie de 6,3% a cifrei de afaceri şi o rată a profitului net de 3,3%”, a declarat Constantin Coman, country manager al Coface România.

    Industria petrolieră şi a gazelor naturale se află pe primul loc atât în regiune, cât şi în rândul companiilor din România. În topul celor mai performante domenii de activitate, acestea sunt urmate de sectorul energiei, cel auto şi de retail. Primele trei ţări în funcţie de numărul companiilor din top 500 sunt Polonia (138 de companii), Ucraina (90 de companii) şi Ungaria (62 de companii), România împărţind locul patru cu Cehia, prezentă tot cu 48 de firme în clasament.

    Ioan Raţiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE