DE CE SĂ NU EVADĂM ?



De câte ori v-aţi propus să vă relaxaţi timp de o oră sau două ?. Zilnic, suntem angrenaţi în goana după un trai mai bun, o afacere prosperă, proiecte viabile şi câte şi mai câte, dar uităm de noi, de viaţa noastră interioară, de iubirea noastră, de liniştea păcii. Alergăm zi şi noapte prin hăţişurile vieţii. Adunăm ca şi celebrul scarabeu, iar în final broboadele noastre de ambiţie, materializate în averi pământeşti rămân pradă celor care au preferat comoditatea şi indiferenţa.

De câte ori v-aţi propus să vă „scăldaţi” mintea şi sufletul în libertatea câmpiei, a munţilor, a unui sărut nevinovat, a unei îmbrăţişări sincere, a unei plimbări prin parcul oraşului ? Nu ne-am propus să evadăm din propriile noastre încătuşări , din stereotipiile, snobismul şi tabieturile noastre nocive. Gândurile şi grijile cotidiene ne inundă fiinţa, ca nişte ciulini ce-şi înfig rădăcinile în trupul răbdării. Uităm de cei dragi, trăim într-o lume construită din „lupta pentru supravieţuire”, suntem egoişti şi arţăgoşi, excesiv de cârcotaşi. Ne credem „buricul pământului”, suntem egocentrici şi lipsiţi de altruism.

De ce să nu evadăm? Câteodată stăm închişi în carcera trăirilor noastre ciudate. Ne agăţăm de pereţii ei ca iedera de zidurile vechi şi umede. Plătim pentru o dragoste târzie, uitată printre scrierile ascunse prin fişierele minţii. Netul e colacul de salvare aruncat în ocenaul interminabilelor consolări. Declaraţii sentimentale circulă prin lumea virtuală. Trupul dematerializat se teleportează fărâmiţat în cuvinte prăfuite de afecţiune şi confesiune. Tresaltă de bucurie când gustă din dulceaţa iubirii turnată-n mesaje sclipitoare.

Drame neştiute se pierd prin labirintul trăirilor imaginare. Umblăm desculţi şi goi pe planete create de poveştile noastre de iubire netrădată. Ne-ascundem de orăcăielile bârfelor cotidine, de curioşii care încearcă să ne scormonească micile secrete. Sătui de realitatea imediată şi interogatoriile ucigătoare, ne refugiem câteodată în visele depănate cu ochii deschişi. De ce să n-avem şi noi parte de o clipă de refugiu din cotidian? De ce să nu renunţăm preţ de un vis la haina noastră de gladiatori condamnaţi în fiecare zi să luptăm cu imprevizibile dureri, interese, meschinării, ipocrizii şi neiertătoare judecăţi diletantiste ?

De ce să nu gustăm o picătură de libertatea aparentă desprinsă din paharul zgârcit al fericirii? Plângem şi ne minunăm, ne stingem în faţa durerii şi renaştem în faţa evadării din conformitate. Limpede-i apa izvorului nesecat al evadării din intimitatea netrădată. Dacă o să am curajul să evadez, am să plutesc către marginile pământului cu aripile poleite de lumina stelelor. Mă voi cufunda în lacul de apă nemuritoare, pentru a atinge dimensiunea celor fără de durere. O să navighez pe-ntinsele câmpii, pline cu flori şi copaci de catifea. Peste ţărmul trecerii zboară păsări albe ca spuma laptelui dulce. Mă plec în faţa Luminii şi-a pescăruşilor, care săgetează aerul răcoros al Mării Libertăţii depline.

Dumitru Ţimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts