O doamnă, medic diabetolog, mi-a spus ceva ce pur şi simplu m-a uimit, anume că noi, bolnavii de diabet, ajungem să cunoaştem mai multe despre propria noastră boală decât ei, doctorii. Credeam că exagerează voind să-mi facă plăcere dar, gândindu-mă mai bine, până la urmă i-am dat întrucâtva dreptate. Şi asta fiindcă există mai degrabă persoane care au diabet şi nu diabetici, în general. De fapt, trebuia să încep altfel. Eram în spital, când s-a internat un nou bolnav de diabet , pe care-l cunoşteam. Era un coleg de breaslă . Foarte speriat de boală, cum am fost mai toţi la început. Desigur, am încercat să-l încurajez – în parte am şi reuşit – iar din vorbă în vorbă am ajuns la cauzele bolii şi inevitabil la stres. Atunci mi-a spus: – Să ştii că eu cunosc persoana care m-a îmbolnăvit !
Aşa am aflat că diabetul nostru avea o cauză comună, aceeaşi persoană, acelaşi şef al amândurora. Eram un fel de fraţi de sânge…dulce. Altfel spus, o primă împărţire a oamenilor ar putea fi: cei care se îmbolnăvesc de diabet şi cei care-i îmbolnăvesc de diabet pe alţii. Glumesc desigur, dar în această glumă este şi un dram de adevăr. Adevărul întreg însă, este acela că ori cum ar fi cei din jurul nostru, tot noi,(cei cu diabet de tip II) suntem vinovaţi de propria noastră boală, datorată mai ales regimului neraţional de viaţă pe care l-am avut şi, de aceea, trebuie să ne-o asumăm. Este o boală parşivă şi, din păcate, din ce în ce mai răspândită. Nu doare, dar macină; nu se prea moare de diabet, dar este un factor de risc major în accidentele vasculare de toate felurile, şi nu numai, atacând insidios organele vitale prin deteriorarea vehiculelor principale de alimentare, vasele sanguine. Necazul mare e că diabetul dă şi complicaţii extrem de neplăcute, care pot duce la orbire (retinopatia diabetică), la probleme de circulaţie în membre, ce pot merge până la amputare sau la tulburări ale nervilor, mai ales a celor periferici(neuropatia diabetică). Însă cu diabetul se poate trăi. Viaţa diabeticului este în mare măsură aşa cum singur şi-o face. Regimul de viaţă al persoanei cu diabet nu este greu sau uşor, ci este un nou mod de a ne trăi viaţa. Unii dintre noi am fi tentaţi să spunem că decât aşa viaţă, mai bine…fără. Când nu ai voie aia şi aia, când nu mai poţi nici una, nici alta, ce rost mai are să trăieşti ?! Dar, de fapt viaţa pe care trebuie s-o ducă bolnavul de diabet este modul sănătos de a trăi. Se poate trăi şi fără băuturi alcoolice în exces sau tutun şi fără o alimentaţie neraţională şi fără o viaţă sedentară şi plină de stres şi fără multe alte abuzuri pe care le-am făcut sau suntem tentaţi să le mai facem. De fapt se trăieşte mai bine şi mai mult. Cei care au dus şi duc o astfel de viaţă sunt cei cu adevărat sănătoşi. Din păcate noi am aflat acest adevăr după ce ne-am îmbolnăvit. Dar încă, nu este prea târziu, dacă vrem să trăim. Şi fiecare dintre noi are suficiente motive pentru a dori să trăiască. Prima condiţie în realizarea unui nou mod de viaţă a persoanei cu diabet este respectarea regimului alimentar şi a indicaţiilor terapeutice ale medicului. La fel de importante sunt însă şi mişcarea, exerciţiul fizic ponderat, viaţa activă. Şi nu în ultimul rând, evitarea stresului sau, mai bine zis, a autostresului.
E adevărat că nu avem o viaţă uşoară, dar, în cea mai mare parte, noi ne-o facem aşa. E adevărat că avem probleme (şi alţii au, toţi oamenii au), dar noi le amplificăm şi suferim din cauza acestora, pe când alţii încearcă să şi le rezolve, le tratează cu indiferenţă, sau cel puţin trec mai uşor peste ele. Acesta este stresul. Pentru a elimina cauzele stresului din viaţa dv. trebuie să le cunoaşteţi. Încercaţi să aflaţi câţi dintre factorii generatori de stres sunt insuportabili, sau greu de suportat şi la câţi dintre aceştia dv. le acordaţi o importanţă prea mare. De fapt, din punct de vedere psihologic, evenimentele cu care suntem confruntaţi nu sunt cauza directă a emoţiilor noastre stresante. Dispoziţiile noastre sunt rezultatul ideilor noastre, iar tulburările dispoziţiei noastre sunt provocate de un limbaj interior nerealist şi descurajant; totul sau aproape totul se petrece în mintea noastră. De ziua noastră, a persoanelor cu diabet, vă doresc să nu faceţi nici hipo- şi nici hiperglicemii! Să trăiţi ani mulţi şi chiar fericiţi (fiindcă se poate!) într-un echilibru glicemic perfect, deoarece diabetul este o boală cu care se poate convieţui, dacă te-ai împăcat cu ea, dar nu consolându-te, ci dominând-o.
Titus Doboş