Fermierii îşi finanţează costurile directe cu îngrăşămintele şi seminţele prin creditele furnizorilor, aşa-numitele facturi la termen cu plata la recoltă, băncile fiind încă sceptice în a finanţa acest domeniu. Această strategie de finanţare îi forţează pe agricultori să vândă imediat după recoltare la minimele pieţei pentru a-şi acoperi obligaţiile faţă de furnizori. În multe cazuri furnizorii fermierilor sunt şi cei care le cumpără marfa.
“Dobânzile sunt în linia dobânzilor bancare, plus 1-2%, iar finanţările din partea distribuitorilor sunt mană cerească având în vedere că băncile acordă greu credite”, a spus Laurenţiu Baciu, liderul celei mai mari organizaţii ale fermierilor. Creditele date de bănci în agricultură au atins 2,5 miliarde euro la sfârşitul lunii februarie a acestui an, iar finanţările din partea instituţiilor financiare nebancare (IFN) au ajuns la un stoc de 70 de milioane de euro, potrivit datelor BNR.
Creditele bancare şi finanţările IFN în agricultură acoperă circa 4% din totalul creditelor date în economie, iar la aceste sume se mai adaugă cel puţin două miliarde de euro sub forma creditelor-furnizor oferite de distribuitorii din agrobusiness… Băncile au înţeles greu că trebuie să investească în acest domeniu. “În agricultură au intrat impostori, au încercat marea cu degetul, au apelat la bănci, le-au falimentat, iar acum băncile sunt sceptice”, a explicat Baciu. “Finanţatorii şi fermierii nu au găsit un limbaj comun pentru a-şi prezenta interesele”, a spus şi Robert Maftei, ales manager la Unicredit Leasing.
Ioan Raţiu