Picături de spiritualitate din Sanctuarul Reginei Păcii – Medjugorje(II)



În episodul trecut, un medic din Zagreb a început să dea mărturie despre felul cum Dumnezeu, prin intermediul Preasfintei Fecioare Maria, a lucrat în viaţa lui. “Ne povesteai în articolul anterior cum în doi ani ai devenit dependent de jocurile de noroc stabilind chiar “un record” de 12 zile pe care le-ai petrecut în continuu în cazino, unde ţi se părea că totul este obscur, mecanic, având ameţeli şi în continuu adevărate sevraje.” “Da, bună ziua. Aş vrea să mă adresez într-un chip deosebit tinerilor.

Poate unii dintre voi nu eraţi născuţi, când în urmă cu 20 de ani pe aceste pământuri ale Bosniei şi Croaţiei era război. În afară de distrugerile materiale au fost şi multe pierderi de vieţi omeneşti. În timpul războiului părintele Slavko Barbaric a întâlnit un francez care voia să facă ceva pentru copiii rămaşi orfani. Părintele Slavko i-a zis: “Dacă războiul atacă viaţa, noi trebuie să facem ceva pentru ea”. Şi astfel răspunsul părintelui s-a întruchipat într-un proiect foarte important, acest sat al Părintelui Milostiv pentru copiii victime ale războiului care aveau nevoie de prezenţa unei comunităţi, aveau nevoie de îngrijire. Un astfel de beneficiar al acestei comunităţi am fost chiar eu care ajunsesem să cunosc sensul cuvintelor … “Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi”. Încă o dată permiteţi-mi să mă prezint … eu sunt Vlad. Sunt din Zagreb, am 52 de ani şi sunt un fost drogat şi maniac al jocurilor de noroc. Provin dintr-o familie săracă. În 1981 m-am înscris la Facultatea de Medicină, după armată continuându-mi studiile universitare. Am terminat facultatea, căsătorindu-mă în 1988 cu o juristă din Zagreb, începând o viaţă normală cu serviciul la o distanţă de 40-50 de kilometri de casă cu maşina. Eram medic la Salvare, desfăşurându-mi activitatea timp de patru ani şi-n timpul războiului în armata croată, în acest timp născându-mi-se cei doi copii, Lorenzo şi Ana.

După terminarea războiului aveam gradul de colonel şi-am lucrat în Ministerul Apărării, făcând atunci prima greşeală. Am ales calea cea mai uşoară … mi s-a oferit o pensie pe care am acceptat-o. Dar pensia nu-mi era mai mare decât a unui medic şi eu voiam să am parte de toate lucrurile de care nu avusesem parte în copilărie. M-am apucat de o afacere pe cont propriu prin deschiderea unei companii de obiecte medicale şi-a unui bar, începând să câştig o grămadă de bani, nefiind în schimb pregătit la un astfel de stil de viaţă. La început mă gândeam că totul în viaţă era ca să ai cât mai mulţi bani … dacă ai bani eşti fericit! Da, aveam toate pentru trai dar nu eram fericit. Căutam ceva, mă căutam pe mine însumi şi cu toate că aveam tot ce-mi puteam dori nu eram fericit. Din cauza banilor îmi ieşeau la suprafaţă toate defectele, printre care egoismul … practic eu îmi cumpăram familia cu propriii bani. Mă gândeam că fiii pot fi cumpăraţi cu bani, mă gândeam că pot fi cel mai tare tată dacă pot să le ofer bani şi-am început să-mi caut fericirea în lucruri false ca alcoolul, drogurile. Credeam că pot să-mi găsesc fericirea în acestea. Mă atrăgea acel mod de viaţă. Credeam că sunt important, că toţi îmi admiră hainele, maşina; … cu toate acestea nu eram fericit. Căutam fericirea mai ales în viaţa de noapte, cu toate meandrele sale … trăiam o viaţă greşită. Continuând să trăiesc aşa am ajuns la faliment. Şi atunci am început să fac lucruri greşite, ilegale. Azi privind în urmă mă întreb cum de-am avut curajul să fac toate acelea. Dar atunci eram lipsit de orice teamă.”

Valeriu Ioan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts