Trăim vremuri de răscruce pentru binele şi viitorul României. „Lupii” îmbrăcaţi în blană de oaie bântuie prin sufletele celor rămaşi acasă. Suntem oarecum descoperiţi la capitolul dominării numerice şi intelectuale. Viclenia loveşte din umbră, alimentată de străini, cărora nici măcar nu le putem vedea faţa pământie. Mijloacele de luptă şi acţiune s-au schimbat. Duşmanii au luat diferite forme şi ţintesc supremaţia economică. „Sclavia” îşi face loc pe nesemţite, iar oamenii lucrează pentru supravieţuire. Mulţi dintre ei sunt întristaţi, disperaţi şi derutaţi. Din ce în ce mai mult auzim expresia, profund pesimistă: ” Nu mai merge nimic…! “. În realitate, totul ar merge bine dacă am avea capacitatea să ne impunem în faţa expansiunilor de tot felul. “Cotropitorii” vă proiectează tot felul de promisiuni, poleite cu aur, menite să vă atragă în lumea lor unde, mai apoi, veţi fi încătuşaţi pentru 30 de arginţi. Ca un strigăt de luptă răsună prin vreme versurile poetului naţional Mihai Eminescu, din poezia Scrisoarea a III-a : “ Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?/Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă/ Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă/ Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela/ Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei , nu este-aşa ?/ Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară/ Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară/ Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei/…”.
Există, mai există, soluţii pentru relansarea noastră pe tărâmul normalităţii ! Mai avem români puternici, lucizi, bine pregătiţi şi luptători, care nu vor lăsa de izbelişte această ţară. Iubirea şi înţelepciunea vor lupta mână-n mână pentru ca nimeni, niciodată, să nu mai subjuge demnitatea naţională. De ce să facem concesii veneticilor şi trădătorilor de neam şi ţară? Oare nu le-au plătit destul înaintaşii, iar noi cu distrugerile postrevoluţionare ? Au plătit cu viaţă, cu suferinţă, umilinţă, sânge şi lacrimi numai pentru că vroiau să trăiască liberi pe pământul de drept al străbunilor. Şi-acum stăm pe gânduri, nu suntem hotărâţi pe care drum să mergem, ne lăsăm influenţaţi de tot felul de promisiuni strălucitoare, de tot felul de “tinichele” verbale.
Aflat-am într-o noapte teribil de senină, luminată de raze cereşti. Numai poezia îngerilor poate obloji rănile existenţei pe Calea Crucii. Numai poezia credinţei poate vindeca suflete plămădite din praful planetei. Restu-i vacarm sinistru stârnit de-actori nebuni cotidieni lipsiţi de-orice inteligenţă terestră neconformistă. Te loveşti de mintea acestora ca de nişte oseminte vii îmbrăcate-n ţesuturi de minciună, cu ipocritele lor scene de sinceritate râncedă. Orice-aţi spune guralivilor îmbuibaţi cu averile lumii ! Sunteţi departe de liniştea matematică a religiei, înţeleasă de voi ca o condamnare nedreaptă în faţa vieţii veşnice ispăşită de păcate greţoase. Banii, banii vă domină Calea, Adevărul şi Viaţa către râvnitul Eden de dincolo de morminte. Banii vă stăpânesc, vă strivesc şi-aşa orbitele goale, vii, ale sufletului mocirlos şi puturos, plin de gunoaiele insensibilităţii glaciale creată pe spuza ademenitoare a mirajului lumesc. Cum de mai mestecaţi în tihnă pâinea voastră cea de toate zilele, când nu puteţi ierta greşelile semenilor săraci cu duhul, ce umblă goi, bolnavi, însetaţi şi flămânzi prin lumea promisă de voi pe-altarele falsei voastre bunătăţi, vândută cu un pumn de arginţi străinilor hapsâni…
Dumitru Ţimerman