E greu să fii binefăcător, mai ales dacă eşti o persoană publică sau după ce ai ajuns vedetă. Dacă înainte de a deveni o persoană publică nu te prea băga nimeni în seamă, acum, după ce ai ajuns la o anumită performanţă în societate, “răsar ca din pământ” o mulţime de prieteni. Abia dacă mai faci faţă solicitărilor. Apar în faţa ta şi foşti colegi din clasele primare sau din liceu, care ani şi ani de zile “nu ţi-au dus dorul”, pentru că n-aveau niciun interes personal. Cuvintele de genul: “ Măi prietene, da nu poţi să mă ajuţi? Tu eşti un om mare, te ştie toată lumea!”. De obicei, astfel de oameni, care-au ajuns să ocupe o poziţie socială, prin muncă şi studii îndelungate pe băncile facultăţilor, fie ele de viaţă sau teoretice, “întind o mână de ajutor” şi încearcă să rezolve aproape toate solicitările cu caracter umanitar, fără să ceară nimic în schimb.
Există şi situaţii în care binefăcătorul nu reuşeşte să rezolve anumite probleme, motiv pentru care cei în cauză încep să-l denigreze, să-l subestimeze în spaţiul public. De-aici s-au născut şi vorbele înţelepte, care circulă prin popor: “ Îl ajuţi pe aproapele tău de nouă ori şi poate o dată nu reuşeşti să-i rezolvi o problemă, motiv pentru care nu mai eşti considerat de omenie “. Adevărul e că unii oameni uită repede dacă le-ai făcut un bine, ba unii te evită, pentru ca să nu ştie nimeni că datorită recomandărilor tale au ajuns şi ei într-un loc confortabil sau şi-au găsit un loc meritat în societate.
Binefăcătorii sunt şi nişte oameni vulnerabili. Ei pot fi judecaţi în fel şi chip de mediocritatea care este nemaipomenit de dezvoltată în zilele noastre democratice. Binefăcătorii pot fi acuzaţi de trafic de influenţă, chiar dacă în fapt sunt de bună credinţă pentru că au dorit să ajute un semen de-al lor, aflat într-o situaţie dramatică. De asemenea, binefăcătorii pot să fie victimele unor şantaje bine puse la punct, de potenţiali solicitanţi, care se oferă benevol să te ajute în rezolvarea unor probleme şi la un moment dat: “ te pun în faţa faptului împlinit ! “. Binefăcătorul rămâne fără replică şi desigur încearcă din răsputeri să-l ajute pe şantajistul care a venit în faţa lui cu o cerere neaşteptată, pe motiv că l-a ajutat şi el cândva, conform zicalei: “ Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiasmă !”. Nici măcar nu reuşeşte omul să studieze bine problema că solicitantul are deja pretenţii.
Cei mai mari duşmani ai binefăcătorilor sunt prostia şi incultura. Degeaba încearcă binefăcătorul să-i explice “omului slab pregătit” care sunt căile de rezolvare a problemei pentru că acesta, fie nu înţelege, fie vrea să-ţi arate că tot ce ştie el, nedocumentat, desigur, este mai important decât ceea ce-i propui tu în mod profesional. De analize comparate, nici nu mai are rost să vorbim! Lupta este cruntă cu prostia. Uneori durează ani de zile, până când omul respectiv se luminează şi-apoi zice: “ Dacă ascultăm de tine în urmă cu 10 ani, acum nu mai aveam nicio problemă !”. Binefăcătorii suferă de altruism şi de multe ori primesc în schimb cuvintele “înţelepte” : “ Fă bine şi-aşteaptă rău ! “. Chiar şi după această “recompensă” nemiloasă, arhicunoscută, binefăcătorii merg mai departe pe drumul luminat de cuvintele venite de la Dumnezeu: “ Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi“.
Dumitru Ţimerman